Poezie PRINDETI VULPEA MICA

PRINDETI VULPEA MICĂ

(Cânt. Cant. 2.15)



Viţa care stă şi-o calcă vulpea mică

Cade şi se frânge de nu se mai ridică.

Peste ea va trece călcând-o în picioare

Să nu ajungă, mlada, să dea cumva în floare.



Păcatul cât de mic lăst şi neglijat,

Spre multiplicare el este-ncurajat.

Pe el ca şi microbul îl vezi contaminând

Şi-ţi distruge viaţa de-l laşi înaintând



Chiar de este mic, e vrednic şi în stare,

Să stingă-n tine pacea cu-a urii ei lăstare.

Scrâşneşte să te lase înfrânt făr-de putere,

Să nu mai fii, în vie, a Domnului plăcere.



Isus, Vierul nostru, doreşte rod în coardă,

Iar de nu găseste o pune-n foc să ardă.

Şi-aceasta dovedeşte că vulpea cât de mică,

Culcă mlada jos de nu se mai ridică.



Ziua ea nu-ţi vine căci e asa, şireată,

Ci, în noaptea vieţii strică prin poiată.

Viclena intră iute atunci când nu veghezi,

Cand stai în nepăsare şi nu te cercetezi.



Vulpea acesta mică poate fi un gând,

Iar şireata-n vie îţi calcă rând cu rând.

Apoi sub talpa ei, via nu rodeşte,

Si vezi atunci creştinul ce spune şi bârfeşte.



Un păcat mai "mic" ce nu-l doresc scăpat,

Este un orgoilu cu greu de-nduplecat.

Creştinul ce nu lasă, mai bine el să piardă,

In vie, este vulpea, ce rupe-o nouă coardă.



Această, mică fiară, ascunsă-ntre butuci,

De vrei s-o scotoceşti, aminte nu-ţi aduci,

Pe unde când îţi intră şi-ţi face stricăciune

Ca tu să vii cu laţul de post şi rugăciune.



Şi astfel vulpea mică strică via-n floare,

După cum păcatul lasă-n jur stupoare.

Acestea cât de mici de vrem să le-aruncăm

Le vânează Domnul când viaţa I-o predăm.



El va scoate-afară duşmănoase gânduri,

Vânând cu Duhul Sfânt, vulpea dintre rânduri.

Apoi, Îşi va-ngriji, via să-nflorească,

Cu sevă pusă-n coardă, ca via, să rodească.

Amin.