Poezie A FI

Încerc a conjuga verbul a fi

Şi-a-i da o conotaţie robustă.

A fi înseamnă a te dărui,

Haina aceea ce pe tine nu stă!



Căci eşti ţărână stearpă, pieritoare,

Ce-aşteaptă ploaia cerului de sus,

Iar ca hlămidă, ca învelitoare,

Ai chipul efemer, dar nu ca plus!



A fi înseamnă mai întâi să ai

O picătură din dumnezeire

Acea scânteie, strop de jerăgai

Ce-i mai presus de urbica trăire.



A fi înseamnă o filosofie

Ce n-o înveţi în şcolile lumeşti

Un ADN din altă-mpărăţie

Un elixir prin care te-nnoieşti.



A fi înseamnă să te naşti din nou

Voit murind faţă de-al cărnii vortex

Iar în al vieţii sinuos tablou

Să împlineşti atemporalul Codex.



A fi înseamnă ardere de "eu",

Sacrificarea dragostei de sine

Un zâmbet larg cât largul curcubeu

Şi-o inimă deschisă doar spre bine.



A fi înseamnă să eviţi parada,

Înseamnă să trăieşti ca lumânarea,

Să-ţi fie gândul, fapta, ca zăpada

Să fii răspunsul, şi nu întrebarea.



Când te uneşti cu Logosul ceresc

Şi arzi pe-altarul arderii de tot

Iar simţămintele din tine clocotesc

O mână de-ajutor să dea, când pot,



A fi înseamnă inima lui Crist

Îmbobocind în tine ca o floare,

Un binefăcător, un altruist,

Un înger aducând înseninare.



A fi înseamnă să articulezi

Iubirea. Şi s-o porţi pe palme.

Cu ea planete noi să desenezi

Încăpătoare, luminoase, calme.



A fi înseamnă gură de izvor

Ţâşnind din ale jertfei stră-străfunduri

Înseamnă diamant strălucitor

Purtat de flux spre-a nemuririi prunduri.



Am încercat a conjuga "a fi"

Şi-ai da acel ceva ce ne lipseşte.

A fi ne poate azi înveşnici

Iar fără el, trăim ... orbeşte!