Poezie VINE ÎNSERAREA!

Soarele coboară încet spre asfinţit.

La stâni,începe numărătoarea,

Ca nu cumva pe-un drum greşit,

Vreo oaie să fi rătăcit,

Şi vine înserarea!



Tu, oiţă,unde eşti?

Eşti în staul sau afară?

Pe drum bun sau rătăceşti?

Eu te rog să te gîndeşti,

Că e-nspre seară!



În câmp lucrătorii uneltele-şi pun

Pe umăr, e gata lucrarea.

Sunt obosiţi şi nimic ei nu spun,

Se îndreaptă cu toţi înspre cătun

Că vine înserarea!



Tu ce-ai semănat? ce sădeşti?

Pe ascuns o poft-amară?

Fapta firii pământeşti?

Eu te rog să te gîndeşti,

Că e-nspre seară!



Umbre-ndrăzneţe mai mult se lungesc,

Mama îşi face auzită chemarea.

Copii din joacă cu toţi se opresc,

Toate în jur parcă şoptesc:

Vine-nserarea!



Toată familia e în casă.

Mama aprinde lumina,

Apoi pe toţi îi pofteşte la masă,

Afară greu întuneric se lasă,

Năuntru se serveşte cina.



Hai, încearcă să gândeşti

Vei fi la cină sau afară?

Eu te rog să nu glumeşti,

Verifică-te cum eşti,

Că e-nspre seară!