Poezie Patru din trei

„Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului...” (Daniel 3:25)



Când strălucea vestitul Babilon

Încât, trufaş, nu-şi mai ştia măsura

Şi Nebucadneţar era pe tron,

Şi-au ridicat, după străvechi canon,

Un chip de aur jos în Valea Dura.



Şi prin poruncă de la împărat

S-a dat imperiului o sărbătoare

Ca să sfinţească chipul înălţat,

Poporul tot, în vale adunat,

Urmând să îi aducă închinare.



Iar cine la al flautului cânt,

Al alăutei tremurat de coardă

Şi-al corului nepotolit avânt

Nu va cădea cu faţa la pământ,

Să fie aruncat în foc, să ardă.



Nişte haldei cu gând neîmpăcat,

Care-şi alimentau cu fiere ciuda,

S-au dus atunci cu pâra la-mpărat

Să-i spună clar că nu s-au închinat

Trei tineri dintre cei aduşi din Iuda.



Mânia izbucni clocotitor

Mânată de porniri întunecate:

„Sunteţi între-nchinare şi cuptor,

Că nici un dumnezeu îndurător

Din mâna mea nu vă mai poate scoate!”



„Noi, împărate,-avem un Dumnezeu

Care sfidează-a focului dogoare

Şi a ne scoate din cuptor nu-i greu,

Dar chiar dacă n-o face, nici un zeu

Nu va primi a noastră închinare.”



Moment dramatic: împletind fiori,

Tăceri şi groază, se ţesea urgia,

Când în cuptoru-ncins de şapte ori

I-au aruncat pe cei trei muritori

Să experimenteze veşnicia.



Spaima-şi găsi, cu toţi fiorii ei,

În inima împărătească locul

Când el văzu-n cuptor patru, nu trei,

Şi unul, ca un fiu de dumnezei,

Părea să fi-mblânzit cu totul focul.



Dar când l-a stâmpărat ca şi un leac

Lumina evidenţei, orbitoare,

El a strigat: Ieşiţi acum, Şadrac

Şi Abed Nego! Hai şi tu, Meşac!

Da, Dumnezeul vostru este mare!

***

Când vine încercarea-n viaţa ta

Şi în cuptor dogoarea e prea mare,

Priveşte-n jurul tău, nu dispera,

Căci în cuptor mai este Cineva,

E Cel ce-ţi poate oferi salvare.



Şi prin credinţa ce-o vei dovedi,

Înfiripată din imbold cucernic,

Tu vei vesti şi vei mărturisi

Iar cei ce încă se-ndoiesc vor şti:

Avem un Dumnezeu Atotputernic!



Amin

Vulcan, 28 iunie 2012