Poezie Apostolul

Plecat de veacuri multe, ai rămas

Acelaşi frate, ctitor, pildă vie,

Vorbindu-ne cu înţeleptu-ţi glas

De dragoste, credinţă, curăţie.



Te-ai stins încet, mesteşugind cunune

De lacrime, ce-au dat atâta rod!

Scriai îngenunchiat în rugăciune

Lăsându-ne scrisoarea ta năvod.



A trebuit să-nsămânţezi ogorul

Cu lovituri vrăjmaşe fără număr

Ştiind că-n brazdă şade viitorul

Cu sacrificiul tău cioplit pe umăr.



Cuvântul tău era croit în ceruri

Brodat cu adevăr şi cu iubire

Că-n inimă-ţi născut-a giuvaieruri

Ca sfântă zestre şi ca împlinire.



Dârz ai rămas chiar şi-n prigoane crunte

Când Nero, Decius, Diocleţian

Podoaba vrând să-ţi smulgă de pe frunte

Îşi osândeau imperiul lor roman!



Tu, neclintit, ai stat străjer de pază

La stâna veghii tale de păstor

Convins că Cel ce binecuvântează

E Dumnezeu, atotînvingător.



Căci de la El ai luat apostolia

Ce o purtai în piept ca pe-o troiţă

Pe drumuri aspre, rob al lui Mesia,

Înaintând spre cer prin răzmeriţă.



Bătea în tine-o inimă curată

Zidită-n jar de-o meşteră mistrie

Cu foc divin şi rugă botezată

Rămasă peste veacuri mărturie.



Solia ta de nard era Cristosul

Cel răstignit, Cel mort, Cel înviat,

Pentru păgâni, pentru iudei - leprosul

Dar pentru tine, cerul întrupat.





Creştinul eu, cu pana mea umilă,

Un vers îţi scriu, muiat în stupi de miere

Şi-n oda asta strâmtă de pe filă

Ţi-nalţ catapeteasmă de tăcere.



Din vistieria mulţumirilor, da, ţie

Îţi datorez un lan de gânduri bune,

Trăirea ta pilduitoare, mie,

Îmi e letopiseţ de-nţelepciune.



Ne-om întâlni la marea sărbătoare

În strălucirea slavei lui Cristos

Tu, invitat în loja de onoare

Eu, pururea iertatul păcătos.





Nicholas Dinu

07.07.07