Poezie Cetatea de scăpare

Cetatea de scăpare



Când multe ispite te-apasă

Şi-n faţă norii negri ţi-apar,

Când ceaţa e mare şi deasă

Şi te-a cuprins 'n al ei hotar,

Când orice lucru e-mpotrivă

Şi vrea pe loc să te distrugă,

Destinul vieţii, ţi-e-n derivă...

Să fii atent, la mers şi fugă!



În depărtări se vede în zare

Semn că drumu-i pe sfârşit;

Tu fugi! Cetatea de scăpare

Acordă-un loc, bine-ocrotit!

Refugiu înmiresmat de viaţă

Ea îi dă celui fugar, pribeag;

Un scut puternic stă în faţă,

Să fii atent, să treci de prag!



În braţele-I dulci, iubitoare,

Ea te primeşte-n mărinimie,

Fiindu-ţi Stâncă de salvare

Pentru-a ajunge în veşnicie.

Dar să nu uiţi, o, niciodată,

Că pacea, liniştea şi somnul,

Sunt daruri date fără plată,

Să fii atent, ţi le dă Domnul!



Când eşti acum în siguranţă

Şi ştii că ai un scut puternic,

Să nu tratezi cu nonşalanţă

Iubirea ta în chip nevrednic...

În mari torente ea să curgă

În preamăriri, de mulţumire,

Şi sus la Domnul să ajungă!

Şi fii atent, strajă-n vorbire!



Un singur lucru să ţii minte,

Că eşti scăpat de-asupritor!

Te-a urmărit cu zel fierbinte

Şi gândul crud, răzbunător;

Dar o, viaţa-ţi va fi păstrată

Dacă vei sta doar în Cetate,

Trăind-o în tihnă şi... curată

Veghind cu-atenţie la toate!



Flavius Laurian Duverna

07 iulie 2007.