Poezie Mulțumesc,Tată!

Când am plecat, sedus de vraja lumii,

De cântecul sirenelor, sonor,

Eu nu vedeam nici marginea genunii

Nici adâncimile deşertăciunii,

Ci totul îmi părea strălucitor.



Durerea Ta îmi urmărea plecarea

Şi nepăsarea mea o adâncea;

Mi-ai urmărit cu ochii trişti cărarea,

Dar m-a-nghiţit cu lăcomie zarea

Când înaintea mea se deschidea.



M-a înşelat fragila poleială,

A fost o cursă clinchetul de-argint,

Trăiam într-o lumină ireală

Şi îmi minţeam privirea cu beteală,

Dar inima nu am putut s-o mint.



Căci am simţit că lumea nu-ţi oferă,

Oricât ai vrea plăceri din ea să storci,

Decât un act pe-o scenă pasageră

Iar când decorul, foaie efemeră,

Se schimbă brusc, primeşti un rol la porci.



A fost contactul cu realitatea,

A fost prohodul viselor murind

Şi am rămas în toată nuditatea

Pierzându-mi straiul ce e demnitatea,

Când am privit la roşcove cu jind.



Mai este pentru mine îndurare?

Mai poate sfidătorul fi iertat?

Mi-e foame, Tată! Mi-e şi frig şi doare

Această-ntunecată depărtare,

Primeşte-mă, te rog, să-ţi fiu argat!



Veneam sfios, un om bătut de soartă

Trăind doar la un pas de „prea târziu",

Dar Tu mă aşteptai de mult la poartă,

Odrasla Ta care fusese moartă

Venea argat, dar o primeai ca fiu.



Mi-ai pus pe umeri, Tată, haină nouă,

M-ai încălţat şi mi-ai dat şi inel,

Îmi încolţea în geană bob de rouă

Când m-ai cuprins cu mâinile-amândouă,

Tăind apoi şi cel mai gras viţel.



Cine-ar putea iubi la fel ca Tine

Şi cine ar putea la fel ierta?

Eu m-am întors de pe cărări străine,

Dar m-ai primit aşa cum se cuvine

Unui moştenitor din casa Ta.



Mă arde o dorinţă, Sfinte Tată,

Că celelalte-n faţa ei pălesc:

Aş vrea ca de acum, viaţa-mi toată

Trăită în slujire ne-ncetată

Să fie un continuu...MULŢUMESC!



Amin

Vulcan, 2.07.2007