Poezie Lovit de durere

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 69
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18578-lovit-de-durere]Lovit de durere[/url]



Ps.88:1-7





Cine-l ia-n considerare pe omul nenorocit ?

Cin’ se uită cu-ndurare către cel disprețuit ?

Cine se oprește-n calea celui greu batjocorit

Ca să mai atenueze din necazul suferit... ?





Suferința îl coboară și se duce-n bezna nopții,

Prin desișul fără margini spre locul singurătății

Unde-ar vrea ca să-l sfârșească plânsul celor greu aflați

În dureri, în neputință și-n amar îngenunchiați.





Invocarea se desprinde din străfundurile-adânci,

Din unghere neumblate, dintre grote, dintre stânci...

Rănile respingătoare nu-s fantome, nu-s năluci,

Invocarea-ncet se-aude < Tată, vreau să mă ridici ...>





Sufletul îmi e sătul de supinuri și de rele,

De amărăciuni, de fiere și de chinurile grele.

Răscumpărătoru-i viu, este-n ceruri bine știu

Se va ridica la urmă chiar de ziceți că-i târziu !



Colb de-oi fi în fund de vale sau de-oi fi pe piscuri,

Carnea de mi s-ar desface de pe oase, cu-orice riscuri

Căpăta-va iar putere, viața cu-mpliniri de doruri

La vederea Celui veșnic, vom primi cu toți onoruri.



Ce sublimă va fi clipa la-ntâlnirea cu cei sfinți.

Vom uita deșertăciunea, vom uita zile fierbinți

Când cuptoru-ncins prea tare ne ardea scoțând arginți,

Ne-ndrepta spre veșnicie, ne-ndrepta spre biruinți.



Greu e să-nțelegi durerea, când n-o vezi și n-o pricepi

Greu e să-nțelegi vecia, când n-o crezi și n-o concepi.

Însă Tatăl veciniciei ne trece prin grele tipuri...

Și ne dă înfățișarea celor mai frumoase visuri.



Ia-l și tu-n considerare pe omul nenorocit

Uita-te cu bunătate către cel disprețuit

Te oprește și vorbește celui ce-i batjocorit

Astfel face și cu tine Domnul care te-a-ntocmit.



Amin.









SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Lovit de durere | Salvatorul.ro
meniu prim
Este vreunul printre voi în suferință? Să se roage! Este vreunul cu inimă bună? Să cânte cântări de laudă!