Poezie Cum pot să uit?

Aş fi rămas orfan pe strada vieţii,

Copil al nimănui, ecou nomad,

Pe un pământ în care nici poeţii

Nu calcă drept, ci-n turmentare cad!



Aş fi mâncat doar roşcove amare

Slujind la porcii îngrăşaţi ai lumii

Argat vândut dorinţelor avare

În care-mpărăţesc numai nebunii!



Purtat de valul urii aş fi fost

Şi-n citadela disperării dus.

În crezământ - haldeu, păgân, agnost -

Himerelor păcatului supus.



Aş fi scurmat în humă cu sudoare,

Aş fi lovit în vânt cu pumnii goi

Şi cu durerea care veşnic doare

Un sfinx m-aş fi-ncropit, dar pe gunoi!



Aş fi putut sfârşi în hău de iad

Cum mii de milioane vor sfârşi

Purtaţi de-al necredinţei rece vad

Nevrând pe Tine, Doamne,-a te iubi!



Pe Tine, Doamne, Creatorul lor,

Izvor de viaţă, har şi bogăţie

Te răstignesc indiferenţi, căci vor

Plăceri lumeşti, păcat, festin, beţie!



M-aş fi-mpletit în funie cu ei

Aş fi gonit năuc pe şaua nopţii

M-aş fi-nfrăţit cu lupii asmodei

Prin stepele Siberiilor morţii.



Dar Tu, dar Tu mi-ai apărut în cale

Şi m-ai învins cu-n zâmbet iertător.

Ce clipe sfinte, providenţiale,

Când m-ai îmbrăţişat cu-atâta dor!



Un fiu pierdut şi-un Fiu de Dumnezeu

La întâlnirea marilor răscruci!

Tu, plin de har, gol de iubire eu,

Îngemănaţi pe dealul cu trei cruci.



Cum pot să uit, cum aş putea să tac,

Întemniţând în negrăiri condeiul?

Nu pot trăi în orizont opac

Când Tu eşti vieţii mele azi temeiul!



Aici, pe piept, pecetea Ta de foc

Săpat-a vis, destin şi nume nou

Mi-a pus iubire, cânt şi soliloc

Golgotei să-i reverberez ecou.



Aş fi rămas orfan, sărac, străin,

Copil al nimănui, lipsit de cer.

Că astăzi am un înveliş divin

E pentru că m-ai smuls din efemer.





26 iunie 2007