Poezie Străinul...

Pășesc îngândurat pe drumul

Atâtor mii și mii de vise

Lăsând în urmă numai unul

Un gând, ce noaptea îl ucise...



Pășesc îngândurat și singur

Plătind al vieții greu suspin

Sub lespezile conștiinței

Nu mai găsesc nimic sublim...



Pășesc îngândurat, pe-alocuri

Au răsărit pe câmpuri macii

Pe mine însă umbrele serii

M-aruncă iar în vechi dizgrații...



Pășesc îngândurat, în zare

Deodată se făcu mister

Un trecător, o gloată mare

Se-ndreaptă către deal cu zel...



Pășesc îngândurat, strivindu-mi

În minte, ultimele patimi

Să fug, să-L văd pe-acela Unul

De ce-i bătut, scuipat și-n lacrimi...?



-----------------------------------



Pășesc în tihnă, anii vremii

S-au scurs, lăsând în urmă zarea

În ziua aceea lângă cruce,

Văzut-am în Străin, IERTAREA...



Iubirea, Pacea, Mântuirea

Un univers nemărginit

O viață nouă oferită

Prin El, căci prețul l-a plătit...



Pășesc cu dor, cerul albastru

Mi-e țel, coroana cea de vis...

Mă-ndrept spre ziua revederii

Cu-acel Străin...în Paradis.



- iunie 2007 -