Poezie Ce dor adânc

Ce dor adânc îmi e de Tine

al vieții mele Mire Sfânt!

ca dorul nopților din mine

de soarele ce nu mai vine,

de cântecul ce nu-l mai cânt.



Te vrea iubirea-mi pururi nouă

cu doru-i tot mai sfânt și-aprins,

și plâng ca zorii după rouă

și stau cu mâinile-amândouă

și sufletul spre Tine-ntins.



E-n pieptul meu sfâșietoare

dorința de-a Te-avea, Isus,

ca setea arsei căprioare

de-a apei limpede răcoare,

ca taina dorului nespus.



Și parcă-aici pe-așa aproape

Te simt pe undeva ascuns

că-mi vezi și lacrima-n pleoape

și dulcile privirii ape,

că de-aș șopti, ar fi de-ajuns.



M-ai auzi! - și n-ar fi-n stare

nimic să Te oprească-apoi,

și-n sfânta clipă următoare,

Am fi un duh și-o întrupare,

un har, și-o taină, amândoi.