Poezie Marea Minune

Marea Minune



Când pe pământ, în corp uman Te-ai întrupat

Să împlineşti întocmai, voia Tatălui Cel Sfânt,

Ah! Isuse Doamne, cerul întreg fiind eclipsat

De slava Ta, n-a înţeles, misterul din Cuvânt,

Că prin jertfirea vieţii, păcatul trebuia înfrânt.



Prin viaţa ce-ai trăit-o aici, în ascultare sfântă

În care Te-ai supus curat la suflet consacrării,

Ai mers la Golgota, pe calea cea mai strâmtă

Ca o pildă şi model, ce indicau drumul salvării,

C-a s-aduci la îndeplinire, planul răscumpărării.



Ne-ai pregătit astfel prin dăruire şi prin umilire,

Prin viaţa sfântă pusă pe cel mai crâncen altar,

Cea mai frumoasă şi cea mai scumpă mântuire

Din cel mai negru şi oribil, şi macabru coşmar,

Când a trebuit să bei, îngrozitorul pahar amar.



Te-ai ridicat crescând aşa, ca din pământ arid

Şi ai primit, tăcând, la Golgota blestemul morţii,

În faţa ei ai stat neprihănit fiind complet placid,

Nu te-ai ferit, şi ai purtat iubind emblema sorţii

În ceasul greu, când ai fost prins în toiul nopţii.



O, dar pentru noi, Tu ai urcat cu greu Calvarul

Ducând în spate crucea, cea grea osânditoare,

Şi-astfel ai revărsat iubind din abundenţă harul

În dragostea ce Te-ai jertfit, ca preţ de salvare,

Pentru-a aduce izbăvirea şi-n Univers pacificare.



Din guvernarea morţii crude, crunt apăsătoare

În timpul celor şase mii de ani asupra omenirii,

O, Doamne, prin dragostea-Ţi nespus de mare

Tu ne-ai recuperat din nou prin planul mântuirii,

Dându-ne prin jertfă, haina albă a neprihănirii!



Ne-ai reaşezat, în ordinea, cea sfântă şi divină

Şi ne-am recăpătat locul în planul de creaţiune;

Ca pacea să-şi reintre iar în rosturile ei, deplină,

Şi-n Univers să se proclame, marea Ta minune,

Că Doamne,-n biruinţă ai trecut peste genune!



Flavius Laurian Duverna

20 iunie 2007