Poezie Pelerinaj spre Paradis

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 76
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18627-pelerinaj-spre-paradis]Pelerinaj spre Paradis[/url]

PELERINAJ SPRE PARADIS



În drum spre Paradis

veţi întâlni capcane

Şi legiuni de demoni

ce vor lansa prigoane

Dar voi aveţi un ajutor;

e un vestit Viteaz,

E Turnul vostru de scăpare

din orişice necaz.



Vor fi urcuşuri multe

cu pantele abrupte

Dar pot fi cucerite

prin multe, multe lupte

Să ardă-n voi dorinţa

de a urca mereu,

De a avea progrese

pe-al Cerului traseu.



Veţi trece şi prin văi

cu bolovani şi spini,

Cu multe-ntunecări

dar nu multe lumini

Privirea n-o desprindeţi

de la cerescul Far

Vă este călăuză

spre-acel sublim hotar.



N-abandonaţi nicicând

o cursă ce vă duce

În plaiul de splendori,

în părtăşia dulce

Când a slăbit puterea

luaţi iarăşi din mană

Căci ea dă-nviorare

şi energii emană.



Apostolul vă-ndeamnă

să alergaţi spre ţintă

Spre locul cel de veci

din veşnica incintă

Când vine întristare

şi ceaţă şi derută

Vă avântaţi mai tare

pe-a veşniciei rută!



Vor fi împotriviri,

vor fii şi multe piedici

Veţi auzi dictoane

ce seamănă a predici

Bagajul cunoştinţei

din Carte câştigat

V-ajută să distingeţi

tot ce-i falsificat.



Când alţii cad pe cale

săriţi în ajutor

Urmaţi în toate pilda

preasfântului Păstor

Cu gingăşie ridicaţi-i,

puneţi pe răni balsam

Aşa cum procedează

acei din sfântul neam.



E lung pelerinajul

dar are în final

Intrarea-n Paradis,

în plaiul ideal

De-aceea depăşiţi

şi val şi suferinţe

Şi acordaţi trăirile

la sfintele cerinţe.



Sunteţi sub ocrotirea

Acelui ce veghează

A Lui compasiune

nicicând nu încetează

Urmaţi-L de aproape;

El ştie calea bine

Vă ia cu drag în braţe,

vă ia cu drag la Sine.



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Pelerinaj spre Paradis | Salvatorul.ro
meniu prim
O zi fără rugăciune e o zi fără binecuvântări, și o viață fără rugăciune e o viață fără putere!