Poezie De-ar fi ...

De-ar fi să urăsc, aş urî ne-iubirea

Şi lacrima crudă din geana tristeţii!

De-ar fi să iubesc, aş iubi omenirea

Cărând eu povara-i din Golgota vieţii.



De-ar fi să lovesc, aş lovi condamnarea

Aş bate piroane în mâna-i de brută!

De-ar fi să întreb, aş pune-ntrebarea:

De ce creşte-n inimi atâta cucută!?



De-ar fi să doresc, aş dori dăruirea

Cu tot ce aduce şi tot ce îmi cere.

Am fost eu sărmanul atins de uimirea

Iertării depline, ce-o am ca avere.



De-ar fi să aleg, aş alege tăcerea,

Aş pune-o podoabă pe fiece ram.

Tăcerea-i mai sfântă, mai dulce ca mierea!

Măslin al tăcerii, şi fructe să am!



De-ar fi să culeg, aş culege-aurori

Cu ele-n Sahare, apoi, să mă nărui

Din amurg în amurg, din zori până-n zori

Zefirul ce nu l-aţi primit, să vi-l dărui.



De-ar fi ca să mor, aş muri nemurirea

Lăsând moştenire o boabă de rouă,

Corolă în care domneşte Iubirea

V-aş da, bucuros, fiinţa mea nouă.