Poezie SA RIDICAM STACHETA...

SĂ RIDICĂM ŞTACHETA...



Să ridicăm ştacheta, să creştem în iubire

Să răspândim în jur un duh de înfrăţire

Tot ce-i nedemn de Patria cerească

Să piară dintre noi; Lumina să domnească!



Să ne desprindem de starea de inactivitate

E-o stare-n care Lucifer ne poate bate

El asta vrea: să fim mereu nepăsători,

Să fim în sanctuar numai de sărbători.



Să ridicăm ştacheta spre culmi spirituale

De-acolo înălţăm mai multe osanale

Acolo nu ne-atinge atacul furibund

Şi nici săgeţile nimicitoare nu pătrund.



Se cere de la noi mai multă străduinţă,

Mai multă-ncredinţare, mai multă umilinţă

Cerescul Tată se bucură când noi

Lucrăm în vie cu hărnicia unui roi.



Ne-a înzestrat Stăpânul cu-atâta-nţelepciune

Ne dă şi energii, ne dă şi viziune

Să răspândim în jur mai multă bunătate

Să depăşim nivelul de mediocritate.



Pe piscul consacrării găsim noi fericire

Şi numai prin urcare ajungem la-mplinire

Stagnarea în credinţă înseamnă delăsare

O, gându-acesta pe toţi să ne-nfioare!



Cum alpiniştii urcă mereu spre înălţime

Aflînd elan în atracţia culmilor sublime

Să ’naintăm şi noi, s-avem progrese

Spre plaiul unde lacrimile fi-vor şterse.



Să creştem în iubire, să ridicăm ştacheta

Vom afecta oraşul, vom afecta planeta

Răsplata va fi mare pentru efortul pus:

Împărăţia slavei cu sfinţi şi cu Isus.





gc/ 1 iunie, 2007