Poezie Speranţa (7)

Speranţa



Speranţa-i o poartă ce nu s-a deschis,

E zbor către zarea promisă.

Speranţa e gândul făcut Paradis

Şi lumea de-aici interzisă.



Speranţa e malul văzut prin furtuni,

E Domnul cu mâna întinsă.

E lupta ieşirii spre slăvi din genuni

Şi mucul din flacăra stinsă.



Speranţa-i ecoul scăpat dintr-un glas,

E mersul cu crucea în spate.

Speranţa e gândul că ultimul pas

se prinde în eternitate.



Speranţa-i copacul lovit de furtuni,

Uitat pe o coastă de vreme.

Speranţa-i cuvântul ce face minuni:

Cu tine sunt, mergi! Nu te teme!



Speranţa e barca plutind spre edec

prin valuri trezite-n furtună,

Speranţa-i convingerea mea dacă plec

în slăvi, că vom fi împreună.

.

Speranţa-i încrederea care ţi-ai pus,

În Cel ce-n curând va să vină.

Atât cât iubeşti cât poţi crede-n Isus,

Speranţa, doar ea te alină.



Când toate acestea vor fi amintiri,

Din ceruri slăvite ce nu ştiu distanţă,

Primi-vei din parte-mi adânci mulţumiri,

Vechiul meu meu prieten- speranţă.