Poezie Ziua Cincizecimii

E iarăşi sărbătoare în cetate,

E iarăşi forfotă-n Ierusalim,

Din patru zări aici sunt adunate

Să dea cinstire Legii, gloate, gloate,

E ca un furnicar oraşul plin.



Căci Dumnezeu urmează să-mplinească

Un plan vestit de veacuri prin Ioel

Şi vrea ca mii de martori să privească

Şi mai pe urmă să mărturisească

Ce minunat e când lucrează El.



Aici stau ucenicii cu durere

În urma despărţirii de Isus,

Lipsiţi de îndrăzneală, de putere,

Dar aşteptând promisa mângâiere

Prin Duh mângâietor, venind de Sus.



Speranţa-i ţine-acuma împreună

Şi-ncrezători aşteaptă Sfântul Duh,

Când deodată, deşi-i vreme bună,

Un sunet ca de vânt, ca de furtună,

Porneşte fără veste din văzduh,



Şi, împărţite peste fiecare,

Din cer venind, coboară limbi de foc;

Aceasta-i aşteptata revărsare,

E ploaia-nviorării pe ogoare

Vestită din vechime prin prooroc.



Uimind apoi mulţimile-adunate

Au început în limbi a le vorbi,

În limbi de ei încă neînvăţate,

În limbi care prin Duhul le-au fost date

Şi-o vie îndrăzneală-i însoţi.



Iar Petru-ncepe atuncea să vorbească

Cuprins de focul viu, cuprins de zel,

De îndrăzneală-n Duh, nepământească,

Şi oamenilor să mărturisească

De jertfa Crucii şi de Sfântul Miel.



Trei mii au fost cei ce-au răspuns chemării

În urma îndrăzneţului cuvânt.

Ei au primit pecetea îndurării

Şi-mbrăţişarea binecuvântării

Din partea Celui veşnic sfânt, sfânt, sfânt.

***

Când n-avem îndrăzneală la mulţime,

Nici foc în noi să Te mărturisim,

Mai dă-ne, Doamne, câte-o Cincizecime

Şi lasă peste noi flăcări divine,

Ca-n Duhul Tău Cel Sfânt să clocotim.



Mai toarnă, Doamne, foc în adunare,

Redeşteptării sfinte să-i dăm glas,

Simţind în noi a cerului chemare

În Duh să Îţi aducem închinare,

Înaintând spre ceruri pas cu pas.



Mai lasă vâjâitul să răsune

Şi casa zgudui-o din temelii

Ca veşnic treji, veghind în rugăciune,

Atunci când trâmbiţa o să răsune

Noi să fim gata pentru veşnicii.



Amin