Poezie Mi-e greu

Mi-e greu,



Stau şi mă-ntreb:

Oare mi-e greu şi-am obosit?

Sau calea eu mi-am rătăcit

Si am uitat de unde am venit?

Ma-ntorc cu gândul meu, fugar,

In locuri unde am mai fost,

Uitate le credeam , dar în zadar

Incerc sa recompun tot ce-am stricat,

Sau poate ca n-a mers!

Ma tot gândesc unde-am greşit

Atunci, de mult când am ales,

Si-mi caut mi-e vina negreşit

Caci sigur am ales greşit!

Si-acum când stau şi mă gândesc

Ce caut eu aici si cine sunt?

De unde vin si încotro mă-ndrept?

In gând tot eu răspund şi îmi repet:

Aceasta-i calea ce-am ales

Si nu mă las înfrânt !

Am învăţat sa mă ridic, încet,

Si chiar de-am schiopătat în mers,

Eu am răbdat, am strâns din dinţi

Si n-am uitat de calea ce-am ales!



Eu sunt Aceea care am ales.



Iar eu acuma stau şi-ntreb:

De ce e calea mea aşa de grea?

De ce sunt eu atât de rea ?

Si dacă asta este crucea mea?

Ma uit la cei din jurul meu,

Ce cară cruci, cum car şi eu

Si vad ce diferenţe sunt

Si nu-ncetez să mă întreb:

Ce sa aştept eu de la ei?

Când iau şi cer chiar şi mai mult

Decât eu dau sau mi se poate da!



Si-atunci mă-ntorc la mine în adânc,

Si caut şi găsesc ce de la alţi-aştept,

Si-nvăţ din mers sa nu-mi mai caut vină,

Să mă iubesc aşa cum sunt, să dăruiesc lumină,

Chiar dacă înc-o şlefuiesc şi am de învăţat.

Eu sunt stăpâna celor ce-am ales, atunci de mult,

Şi ieri şi azi şi poate că şi mâine!

Si-atunci de ce să plâng şi să întreb mereu:

De ce ? De ce ? De ce chiar eu ?



Pentru că sunt Aceea care am ales!



Ma uit în jur şi mă privesc şi am de învăţat,

Cum să pun frâu la gânduri şi calmul să-mi păstrez,

Sa-nlătur teama şi să nu cedez.

Sunt lucruri simple, fără preţ,

Prezente din belşug,la mine-n suflet le găsesc,

Şi nu mă costă nici un cent ,

Doar eu să vreau să dăruiesc!...

Atâta timp mi-a trebuit la ele sa ajung!

Fără să ştiu că undeva, la mine în adânc,

Ele stăteau şi aşteptau ca să răsară ,

Eu altora să dăruiesc ce varsă în afara,

Căci n-am să pierd nimic, ci chiar mă-nbogăţesc...

Si firul meu, eu îl găsesc ,

M-agăţ de el, căci drumul îmi arată !

Dar să nu uit să definesc

Acele lucruri, forţe ce mă copleşesc,

Stiinţa sufletului meu, a minţii.

Sunt multe, doar trei voi număra:

Iubirea , Speranţa şi Credinţa.

Iubirea nu se-nvaţă , ea se simte,

Speranţa nu moare, ea te ridică sus,

Credinţa te-ajută să te desăvîrşeşti,

Si toate-ţi dau puterea ca să construieşti

Un vis şi-apoi aievea să îl poţi vedea.

Eu le-am simţit, le-am învăţat, le-am înţeles,:

Cu cât apropape de lumină eşti

Cu-atât tu trebuieşti „spălat"!

Si-atunci de ce mi-e mie aşa de greu?

Poate de mine şi de ele am uitat,

Iar mintea mea s-a rătăcit prin gânduri,

Si „bogăţia" ce o am, am ignorat:

Uitând de rădăcini, de flori, de muguri.

De ce-mi fac eu prea multe griji?

Doar ştiu ca în cutii pot să le-nchid,

Fără să pun zăvor,

La pragul casei mele să le-ntind,

Uitate o vreme acolo, să le las.

Cine sunt eu să nu le las?... Le las,

Iar gândul bun , cuvântul şi o faptă,

Sa mă-nsoţească ne-ncetat şi-acel De ce ?

Spus ne-ncetat, să înceteze odată!



Caci sunt Aceea care am ales !



16/17 aprilie 2007