Poezie Doar ai stiut (1)

Aici pe acest pâmînt totu-i vremelnic

Si totul are-n lume un sfîrsit

De ce ti-e pasul trist si sovaielnic

Si sufletul atit de obosit?



Doar ai stiut ca drumul vietii sfinte

E dintre toate drumul cel mai greu

De l-ai ales atunci sa mergi-nainte

Prin toate greutatile mereu.



De ce te vad cu ochii-n lacrimi

Descurajat, privind mai mult in jos

Si nu la cer unde nu sunt patimi

Unde durere nu-i, unde-i Hristos?



Doar ai stiut cind ai plecat pe cale

Ca drumu-i lung si oamenii sunt rai

Ca strabatind a umbrei mortii vale

Vor creste spinii desi sub pasii tai.



De ce te plingi sub vorbe de ocara

Chiar daca nu dusmanii ti le-au spus

De ce te frângi adesea sub povara

Si te opresti, in loc sa mergi mai sus?



Doar ai stiut ca vei avea o cruce

Ca vei cadea urcind-o spre calvar

Stiai ca nimeni altul n-o va duce

Sa-ti usureze chinul tau amar.



De ce ai parca mâinile legate

Si nu mai faci nici lucrul cel mai mic?

Lucrarile ti-au fost cumva stricate

De cei ce-n viata n-au facut nimic?



Doar ai stiut ca in a ta lucrare

Cu pietre or azvirli dusmanii toti

Dar chiar de-ar fi in praf sa ti-o doboare

Ridic-o iar si iar, fa tot ce poti.



Si nu privi cu ochii plini de jale

Cararea care-n urma ti-a ramas

Tot inainte-i drumul vietii tale

Paseste-l cu credinta pas cu pas.



Fiindca stii, ca dupa framântarea

Si dupa ostenelile de acum

Te-asteapta sus in ceruri särbätoarea

Cununa ta si capatul de drum.