Poezie Când glasul

Când glasul de fiorul iubirii mi-e prea plin,

o, iartă-mă, Tu, Gândul ce-n veci rămai senin.



Când ochii în frumusețe se-nvăluie prea strâns,

o, iartă-mi, Taină, cântul prea umezit de plâns.



Când sufletu-n avânturi se-nalță prea uitat,

o, iartă-mi, Tu , Măsură a tot ce-i cumpătat.



Când marea-mi bucurie prea goală iese-n drum,

o, iartă-mi-o, Tăcere, și-mbracă-mi-o în fum.



Când duhul prea cu teamă s-ascunde tremurând,

o, iartă-l, Îndrăzneală, și-ntinde-i mâna blând.



Când flacăra o clipă prea-mi crește pe altar,

o, iartă-mi-o, Veghere, și-nvăluie-mi-o iar.



Când uit și trec hotarul iubirii în vreun fel,

o, iartă-mă, Iubire, și-ntoarce-mă la el.