Poezie Alarmă

Te văd senin, cu faţa luminată,

Şi chipu-ţi mulţumit e radios;

În inimă ai pacea minunată

Ce izvorăşte din Isus Cristos.



Priveşti în jurul tău cu bucurie

Când împarţi zâmbete şi mângâieri,

Având în inimă nădejdea vie

A unei veşnicii de primăveri.



Te simţi vegheat din ceruri cu iubire

Când îngerii-ţi acordă îngrijiri,

De-aceea, fiind plin de mulţumire,

Aduci ca jertfă sfântă, mulţumiri.



Eşti plin de clocot în frăţietate

Căci părtăşiei îi eşti dedicat,

În juru-ţi par a merge bine toate

Însă alarma, brusc, s-a declanşat.



Tu mergi, într-adevăr, spre fericire

Trecând Iordanul prin al crucii vad,

Dar nu priveşti cum gloatele-n orbire

Se-ndreaptă către moarte, către iad.



Spui că-i iubeşti, atunci... Cum? Nu te doare

Scrâşnitul, plânsul, chinul lor etern?

Nu te străbate o înfiorare

Şi un imbold de salvator fratern?



Tu ai găsit o masă-mbelşugată,

Cum poţi, atunci, să-i vezi murind flămânzi?

Îndrumă-i către cer şi, drept răsplată,

Ţi se vor consemna în cer izbânzi.



Ei fug orbiţi spre laţul luciferic

Dar tu, având lumina lui Cristos,

Poţi să îi smulgi acum din întuneric

Şi să-i conduci pe drumul glorios.



Nu-i voluntariat, este poruncă,

Ai fost ca salvator abilitat,

Deci nu mai sta, în valuri te aruncă,

Salvând şi tu, cum tu ai fost salvat.



De eşti senin şi plin de bucurie

Chiar după ce alarma a sunat,

Te dovedeşti zelos, şi-n veşnicie

Vei fi cu cei pe care i-ai salvat.



Amin

Vulcan, apr. 2007