Poezie Predică

Îmi pare clipa frunză ofilită,

O literă în scrol ridat de timp

Scânteie revoltată, -ncărunţită

Mocnind în postmodernul anotimp.



Îmi pare ziua clinchet ce se-azvârle

Spre asfinţit, în goană neoprită,

Ca vântul repezindu-se prin turle

Ori supărând o toacă-nţepenită.



Îmi pare anul mai lipsit de rod

Cu sărutarea soarelui mai rece,

Cu păpuşoiul năzuind în glod

A mângâierii rază să nu plece.



Îmi pare viaţa luptă-nverşunată

Cu vulturi ce într-una dau ocol,

Observ că marea-i tot mai tulburată

Şi albatroşii plâng în cuibul gol.



Îmi pare cerul tot mai luminos

Iar în contrast, mai muribund atomul

Pământul mai sărac, însă Cristos,

Mai milostiv, mai răbdător cu omul.



Îmi pare lumea jalnic inorog

Icnind în respirarea-i cea din urmă.

De-atâta timp înlăcrimat o rog

Să se alăture la mica, sfânta turmă...



Mă doare mult nesocotinţa ei!

Aş vrea să-i plămădesc un gnom de viaţă,

S-o izbăvesc de falşii dumnezei

De leacuri otrăvite şi de gheaţă.



Mai e puţin şi goarna din Scriptură

Şi-a deşerta chemarea ei, din plin.

Când perlele din cochilii de zgură

Vor fi-mbrăcate-n albul nou de in.



Voi fi plecat în veşnica dumbravă

Iar tu, poete, politruc, pion,

Stingher şi dezbrăcat de orice slavă

Vei sta să-nfrunţi al tău Armaghedon.



Căci fără Tatăl nu e izbăvire

Şi fără Fiul nu va fi iertare

Fără de Duhul n-o să-L vezi pe Mire

Şi n-ai acces la marea sărbătoare.



Chiar pietrele, şi stelele, şi arta

Se vor topi ca ceara în cuptor,

Aşa stă scris în sfântă Magna Carta,

Cuvântul Lui e clar ca un izvor!



Fără de pocăinţă nu-i posibil

Să te îmbraci în gloria de sus!

De ce te uiţi aşa de incredibil?

Fă hotărât un pas către Isus



Şi zi-I în rugă: "Doamne, ai Tu milă!

De oameni iubitor, Tu, singur scut,

Pune-mi în frunza vieţii clorofilă,

Striveşte cuibul şarpelui astut



Ce-n sufletul ce-Ți aparţine Ţie

S-a instalat cu veninosu-i "NU"

Cu ceaţă, fum, revoltă şi urgie

Din strălucirea slavei când căzu.



Dă-mi, Făcătorule de lumi celeste,

A Ta iubire, chipul Tău divin

Acum, cât încă harul este,

Căci vin ca un smerit copil. Amin."



Abia atunci, sub sigur adăpostul

Celui ce n-are seamăn, nici tipar,

Descoperi-vei smirna ta şi rostul

De om cu vina ştearsă la Calvar.





Nicholas Dinu

04-20-2007