Poezie Sonetul Calvarului

Sonetul Calvarului



Mergând cu crucea-n spate, pe drumul spre Calvar

Domnul Hristos era urmat, de o mulţime de femei,

Ele-L plângeau şi-L căinau, pentrucă n-avea temei

Sentinţa de condamnare; Începea un timp de har!



Tăcut şi fără murmur, în grija scumpă a dragostei

Domnul Isus le-a spus, să nu-l mai plângă în zadar,

Ci mai de grabă să se plângă, de greutăţile-n amar

Ce-n viitor vor suporta, ca pedeapsă a consecinţei.



Căci Naţiunea Sa iubită, L-a contestat, L-a lepădat,

N-a vrut să-I recunoască misiunea Sa cea salvatoare

Ci-n conjuraţie, preoţii cei mari şi procuratorul Pilat,



Au decis prin răstignire, în zel demonic să-L omoare

Ca Naţiunea să-şi păstreze, să figureze ca un Stat,

Dar la Calvar, Domnul Şi-a pus sigiliul Său de anulare.



Flavius Laurian Duverna

27 iunie 2012