Poezie Vom şti odată!...

Vom şti odată!...



De ce e-atât plânset şi jale

Pe pământ precum vedem?

De ce până-n spaţii astrale

Aruncă umbre de blestem?

De ce, în măreţul Univers

Omul creat pentru-a trăi,

Termină-n jale al lui mers?

Vom şti odată,... într-o zi!



În loc de-alaiuri de slăvire

Lui Dumnezeu şi închinare,

Ca semn de înaltă preţuire

Pentru puterea-I creatoare,

De ce-s cortegii de dureri

Aici, cum alte lumi nu auzi,

Şi lacrimi multe în vegheri?

Vom şti mai bine într-o zi!



Din amalgamul de furtuni

Şi vijelii crunte sub soare,

Greu poţi roade să aduni

În viaţa scurtă, trecătoare.

De ce-ncercăm atâtea faze

La caracter, spre a-l clădi,

Şi sunt lacrimi printre raze?

Vom şti pe deplin într-o zi!



În Providenţa Cea Divină

S-a hotărât că omul poate,

Să se transforme din ruină

Prin harul sfânt şi dreptate.

Dacă durearea-l depăşeşte

Spre a-l zdrobi şi a-l copleşi,

Prin ce sforţări el biruieşte?

Vom şti şi vom afla-ntr-o zi!



Când clipe pline de tristeţe

În suflet pun lacrimi şi dor,

Când gândurile fug răzleţe

Cătând balsam vindecător...

Dac-atunci Forţa Creatoare

Ne propulsează spre-a trăi,

Ducand în noi durerea mare

Vom şti de ce-ntr-o bună zi!



În trecerea veacurilor multe

A vremilor, cu-a lor povară,

Asupra vieţii, tot mai scurte

A omului, prezis să moară,

Sunt tainele-ncă nedefinite

Prin împlinirea lor de-a fi,

Dar toate-or fi descoperite,

Le vom cunoaşte într-o zi!



Astăzi e plâns şi-i suferinţă,

Şi lacrimi multe curg şiroaie;

Şi sforţările, nu-s cu putinţă

Ca boldul morţii să-l îndoaie.

Se va întâmpla ca la înviere

Să ne întâlnim şi-a ne privi,

Cu ochii plini de mângâiere,

Căci vom şti toate-n acea zi!



Şi tot ce-acum, am pătimit,

Necazuri, griji şi frământări,

S-or pierde-n ceasul fericit,

S-or stinge-n vesele cântări.

Şi-n mult-nespusa bucurie

A vremilor noi, ce-or veni,

Cu toţi cei dragi o veşnicie,

Vom fi deapururi, zi de zi!



Flavius Laurian Duverna

20 aprilie 2007