Poezie SEMĂNĂTORUL (4)

Cu lacrimi si suspine...

De-atata timp cu truda,tu ai semanat,

Ai tot sperat in soare si caldura,

Dar pamântul rod nu ti-a dat.



Cu inima deschisa,de dorinte plina,

Ca sa rasara ce-ai semanat,

De-atatia ani cu ravna,pe Domnul firbinte L-ai rugat

Ca negura sa treaca si rod sa ai.



Poatenu vei vedea vreodata

Pamantul plin de grane,

Dar nu te lasa, sora si frate,

Caci ce-ai semanat ramane...



Tu esti chemat sa sameni,

In tacere s-astepti si sa veghezi,

Tu lucreaza harnic

Chiar daca rodul inca nu-l vezi.



Mai pune o speranta in fiecare boaba,

Si-un vis in tot ceea ce faci,

O...nu-ti lasa credinta ta furata,

De indoieli si temeri,de vorba fara glas.



Cuvantul sfant,mai seamana-l odata,

In inimile celor pierduti,

Chiar daca rodul nu s-arata,

Samanta in pamant tu trebuie s-o pui!



Cand vezi ca nu rasare,nu descuraja,

Caci ce-ai semanat cu lacrimi,

Va rasari candva...



Mai iesi si mai arunca,samanta ce o ai,

De nadejde si speranta tu nu te lasa,

Caci snopii-i vei vedea,cu roada insutita

In ziua cea mareata,cand ISUS mireasa Isi va lua!