Poezie Olarul

Mă plec smerit în faţa Slavei Tale

Şi, cu evlavie, adânc mă-nchin,

Abandonându-mă cu totul, moale,

În mâna Ta, Olarule divin.



Striveşte-n mine, Doamne, răzvrătirea

Şi tot ce nu se lasă modelat,

Din lutul bun îndepărtează firea,

Căci vreau, Părinte, să fiu vas curat.



Doar Tu poţi să îmi dai forma dorită

Şi vreau să-Ţi semăn, Doamne, tot mai mult,

Fiinţa mi-e cu totul copleşită,

Voinţa-mi Ţi-e supusă: tac şi-ascult.



Eu ştiu că lutul modelat de Tine

Devine trainic doar trecut prin foc;

De vezi că mai există teamă-n mine,

Alung-o Tu şi dă-mi credinţă-n loc.



Să cred că şi în foc îmi eşti alături,

Focul lucrând la trăinicia mea,

Iar Tu urmând cenuşa să o mături,

În mine rămânând lucrarea Ta.



Abia când trăinicia-i dobândită

Voi fi împodobit, frumos ornat,

Lucrarea fiind astfel isprăvită

Şi vasul gata de-ntrebuinţat.



Mă plec smerit în faţa Ta, Părinte,

Ca rod al modelării mă închin,

Sunt acum trainic, am podoabe sfinte,

Dar mai doresc ceva: să fiu vas plin.



Amin

Vulcan, apr.2007