Poezie DIN TEAMĂ SPRE LUMINĂ

Din ruină, în temeri, spre ruină

Să ardă tot ce am greşit...

Abia atunci vin în lumină

Şi îmi îngrop al meu sfârşit.



Din teamă, glorie şi lacrimi

Am renăscut printre dureri,

Am plâns, am râs, în goluri...patimi

Şi-am dobândit oarbe averi.



Din paradoxuri spre firesc

Am încercat să nasc un drum...

Dar mulţi sunt cei care trăiesc

În drame, zgomote şi scrum.



Din mult prea multă oboseală,

Sau doar din temere de soare

Cei mulţi preferă amorţeală

În nopţi confuze şi amare.



Din rădăcini pleacă pornirea

Ce nu te lasă nici s-adormi;

Vrei să îţi afli azi menirea,

Să ai odihnă şi să dormi.



O stea din mine s-a aprins...

M-am bucurat de un final;

Acum să scriu, căci el s-a stins:

Păcatul pur şi magistral.