Poezie SCRISOARE CĂTRE DUMNEZEU…

Cât am greşit vreodată, Tu Doamne, ai iertat!

A noastră Cale, Tu, Cuvântul de intrare,

În Locul Preasfinţit sortit întru-nălţare

O Doamne şi acum...să-Ţi scriu căci M-ai chemat!



Nu ne-au fost date buze a murmura cu ele

Şi nici cuvinte grele a rosti lejer,

Când nu eram născuţi, har ni s-a dat şi sper

Ca prin Isus s-ajungem mult mai sus de stele...



Aglomerate sălile din ale noastre gânduri

Aşteaptă trenuri cu dureri şi cu himere...

O şansă este darul de sus, nicicând nu piere,

Când ai simţi-o, înţeles-o şi atunci şi pururi.



Cât de păcat e Doamne în trupul meu ce plânge

Şi câte-nlăcrimate locuri pe-al meu suflet...!

Aşa aş vrea să plece din inimă un răcnet,

Atunci când eu Te supăr şi lacrima-mi se frânge.



O Doamne cât aş vrea să fiu cum Ţi-ai dori!

Să simt despovărarea cum vine peste mine...

Cristal în ape limpezi cu rolul să aline,

Aşa aş vrea să-Ţi fiu! O Doamne, de aş fi!



Tu mă alini când doare şi ştii când mă apasă

O conştiinţă vie pe care mi-ai lăsat-o...

Ah Doamne, ce ispită pe ea a răsturnat-o,

Pe ea, credinţa care credeam că nu mă lasă?...



Strigat-am înspre Tine...aici sunt numai surzi!

Nu mi-a rămas chiar nimeni să ştie greul meu...

Vai mie, eu greşit-am mult Lui Dumnezeu!

Şi cer iertare Ţie, care ştii s-auzi!



Mă-ndrept spre Tine Doamne, că nu suport povara,

Chemată să apese din vina mea nebună...

O Doamne, încă o dată, iartă-mi să rămână

Sufletu-mi uşor şi diafan ca vara.



Tu îmi răspunzi prin vise şi mi te-arăţi prin ape,

Cum iertător şi bun, Tu ne înalţi mereu...

Azi mi-am aflat hodina în inima de leu,

Pe care-ai îmblânzit-o ca şi pe un şarpe.

O Doamne, Tu... Muntele şi Marea, Infinit sublim

Şi Ţie Doamne, Ţie, alerg să mă închin...

Şi plâng eu Doamne, plâng, pe pâine şi pe vin...

Căci toate câte-au fost, au fost ca noi să fim.



Tu eşti dar Mântuirea, Salvarea printre ploi

Şi Cheia eşti Tu Doamne, a uşii din Lumină...

Acum eu înţeleg...mâhnirea e divină,

Suprimă răutatea şi-o duce în noroi.



Cât am greşit vreodată, Tu Doamne, ai iertat!

Tu, Viaţă noastră eşti, Cuvântul din Scrisoare,

Chemând la pocăinţa sortită-ntru salvare

O Doamne şi acum...să mor căci sunt iertat!