Poezie SALVEAZĂ-MĂ!

Salvează-mă să pot ca mai apoi să-ţi cânt

Şi scapă-mă de focul greu!...

Cum strigătul lui David, parcă ar fi fost al meu,

Rugându-Te cu lacrimi să-i dai ce este sfânt.



Salvează-mă să pot să-ţi spun cuvinte alese într-o rimă

Să-ţi scriu sonete şi scenarii cu tot ce am, ce am primit

Cu tot ce sunt...şi sunt sortit

Să te iubesc pătrunzător cu dragoste sublimă.



Salvează-mă să te slăvesc prin rugi fierbinţi şi fapte bune,

Din întuneric strigă un Leu, voieşte să robească...

Însă cu Tine e învins, credinţa-i dată să rodească

Când lângă tine ai pe Fiu şi-ncredinţări srăbune.



Salvează-mă să-ncep să-i caut pe rătăciţii ce-i iubeşti

Şi dăruieşte-mi liniştire în inimă, la trup şi cuget...

Numai să pot, şi cu mult suflet

Aduc pe ei să se adune şi Tu să-i curăţeşti.



Salvează-mă Doamne că doare şi alţii nu pot să cuprindă,

Cu a lor minte pământească tortura necuvântătoare;

Tu mi-ai rămas să îmi asculţi lacrima grea dintr-o scrisoare

Şi o trimit Ţie acum prin vântul care mă colindă.



Salvează-mă că ştii cum simt, cum mă opresc şi cad plângând

Cred că nu-mi este dat şi-atât, să am o viaţă pe pământ...

Şi mă cufund în agonii, menite a zidi spre sfânt...

Şi ştiu, dar nu pot să opresc când vipera muşcă râzând.



Salvează Doamne, căci Tu dai pacea din misticele chinuri,

Chiar şi pe-aceia ce-au uitat că Tu exişti şi-ai existat...

Totul a fost aievea! Tu milă eşti şi minunat

Şi din spurcat Tu faci curat şi din goluri, plinuri.