Poezie Mă dărui

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 72
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18816-m-d-rui]Mă dărui[/url]

Măsor anotimpul de har ce-a rămas

Cu anii lumină ai inimii mele.

Alerg către cer, dar fac un popas

Pe-un pisc de Horeb, la margini de stele.



Încerc să adun în micu-mi ulcior

Din ciutura cerului vast, tremurând,

Extazuri, mistere, izvoare de dor

Etern să le-nchid la mine în gând.



Al vieţii periplu, durut litmus test,

Mi-e zestrea a tot ce urcând am făcut.

Traseul mi-e scris, din est pân’la vest

Prin foc şi prin ape adesea trecut.



Nu vreau să rămân un glas anonim

Să tac, modelat de-a lumii matriţă!

Căci Tu, Domnul meu, pe-acest ţintirim

Într-una mă vrei roditoare mlădiţă.



Şi vrei, Domn şi Rege al visului meu

Să fiu pe pământ un serv credincios.

Umil şi uimit şi datornic mereu

Să-Ţi dau tot ce am, să-Ţi fiu de folos.



La margini de timp, în fadic apus

Mi-ai dat profeţia s-o dăltui în vers,

Să spun omenirii de Tine, Isus,

Să fiu o lumină în veacul avers.



Să duc Vestea Bună, bogată în har

Ce curge din crucea ce ochii-mi văzură

Încins cu vigoare, cu râvnă şi jar

La orice-nsetat, la orice făptură.



Mă dărui acestui talaz de dorinţi,

Deşi port pe chip blazon efemer:

Cu goarnă de rugă pe buze fierbinţi

Voi fi necurmat al erei străjer.



Pe drumul spre cer mai fac un popas

Pe-un pisc de Tabor, tivit cu lalele.

Măsor anotimpul de har ce-a rămas

Cu anii lumină ai inimii mele.





30.03.2007





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Mă dărui | Salvatorul.ro
meniu prim
Domnul este lumina și mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieții mele: de cine să-mi fie frică?