Poezie Suprema Dispută

Suprema Dispută



Când a apărut de-odată, păcatul, şi-a luat fiinţă

Chiar în Lucifer găsindu-şi nebuloasa-i locuinţă,

Exponent el s-a făcut, de-al propaga-n răzvrătire

Printre îngerii din ceruri, ce stau în neprihănire,

Îndeplinindu-şi cu cinste, misiunile în credinţă.



Cultivând, şi acceptându-şi, dorinţa de-ntâietate

Să fie ca Dumnezu, ca Cel Sfânt ce-a creat toate,

S-a văzut pus în postura, singur că-i nedreptăţit

Când pe el în planul Său Tatăl Sfânt nu l-a poftit,

Căci după părerea lui, astfel proceda în dreptate.



De ce numai cu-al Său Fiu,Tatăl să se sfătuiască?

De ce el, heruvim sfânt, n-ar merita sa cunoască,

Ce în planul de-a crea, Dumnezeu avea de gând?

Ce, nu are înţelepciunea, să stea cu Fiul în rând?

De-a-şi expune şi el gândul, în creaţia cerească?



Nu-i aceasta, o nedreptate, că pe el nu l-a-ntrebat

Ca-n planul cel creator, un om nou de-a-l fi creat?

N-are dreptul să confere, el cu Tatăl şi chiar Fiul,

Şi-mpreună să decidă, de-a înfrumuseţa pustiul,

Pregătindu-l ca să fie-un loc plăcut şi de-admirat?



Se va duce şi-I va spune, el însuşi lui Dumnezeu,

Că pe el, neîntrebându-l, a dat greş în procedeu,

Şi că-n proiectele Sale, el, nefiind luat în seamă

Asta înseamnă dictatură, ş-inspiră frică şi teamă

'N faţa tronului prea sfânt, sub arcul de curcubeu.



Astfel a-nceput lucrarea, heruvimul cel mai mare

Printre îngerii cei sfinţi, chemându-i la răsculare,

Însă, Dumnezeu şi Fiul Său, în Consiliile cereşti,

A pus cazu-n împlinirea, Legii cea Dumnezeeşti,

Lege care pretindea, dela toţi, o sinceră ascultare.



L-au rugat ca să renunţe la conceptul de-nălţare,

La pretenţia de-a fi una, prins în Forţa Creatoare,

Căci el fiind doar o făptură, radiind prin strălucire,

Era purtătorul de lumină, de la Tronu-I de mărire

Transmiţând şi răspândind-o spre a Tatălui onoare.



Nu a vrut ca să asculte, mesajul de-a se întoarce

Revenind la pocăinţă, voia Domnului spre-a face,

Şi-astfel mergând tot-nainte, a continuat să spună

Că nici Legea-orânduită, nu este perfect de bună,

Că ea poate fi schimbată, ca să fie în ceruri pace.



L-a răbdat dragostea mult, în pretinsa-ndreptăţire,

L-a înştiinţat de multe ori, că el se-află, în rătăcire,

Că protestul său la bază, n-ar sta pe niciun temei

Împotriva Legii Sfinte, Ea, fiind Legea Dragostei,

Un izvor neîntrecut, veşnic, promotor de fericire.



După ce trecuse vreme, şi-având timp să mediteze

La conceptele-ndrăzneţe, ce le proclamase ,, teze ’’

Nu putea astfel să creadă,-n răsturnarea lor acum,

Cum că ordinea şi Legea, ar fi drumul cel mai bun

Iar din mintea sa gigantă, ce-a clădit, să-şi radieze.



Aşa mult nădăjduise, cu gândul de-a fi mai mare,

Căci atât el chiar sperase, la dorinţa-i de înălţare,

Încât acum să se întoarcă, din nou la neprihănire,

Nu voia nici să gândească, la marea sa răzvrătire

Şi nu voia ca să-accepte, o-ntoarcere-n ascultare.



Era-n sine prea magnific, planul pe care Lucifer,

Îl sperase, concepându-l, bulversând întregul cer;

Cum să poată să renunţe, la gândul care mereu

Mintea-i frământa într-una, să fie ca Dumnezeu?

Ce, el merită înlăturat, şi-aruncat într-un ungher?



Cum să-nceapă a declara, c-a greşit când a pornit

De-a se lupta contra Legii, şi-a Celui ce l-a zidit?

Ce vor zice acei îngeri, ce crezând, credit i-au dat,

Când în marea răsculare dreptatea i-au confirmat,

Şi prin a lor acţiuni pe faţă, l-au crezut şi sprijinit?



Astfel, cum să înceapă el sa se desvinovăţească,

Cel mai mare dintre îngeri, în postura lui regească,

Învelit în pietre scumpe, ce răspândeau strălucire

'Mprăştiind în juru-i raze, demonstrând a sa mărire,

Printre îngerii ce vor, lui, puterea să-i recunoască?



Şi, ce-or spune acele lumi, cand reprezentanţii lor

Se vor duce-aducând vestea c-a cedat foarte usor,

La dorinţa de-a fi mare, mai presus ca Dumnezeu,

Pe magnificul Său Tron, sub semnul de curcubeu,

Mai ales, când mii de îngeri, îl şi văd conducător?



Cum va fi-astfel socotit, chiar de întregul Univers,

După lupta ce-a depus-o, dup-al său mare demers,

De a demonstra că Legea, nu e chiar desăvârşită,

Şi că Ea, în structura-I Sfântă,-ar trebui revizuită?

Chiar nici un cuvânt din ea, nu se poate a fi şters?



Nu! Nu se poate-aşa ceva! Drumul său e înainte!

Nu se poate el să piardă, ce în propia sa minte,

Şi-a făcut atâtea planuri, ce contur au şi început

De a prinde printre îngeri, ce sub sceptru i-a avut

Şi care-acum în principii, urmăresc aceleaşi ţinte!



Nu ar fi chiar înjosire să înceapă acum să spună,

C-a greşit în răscularea de a nu mai fi împreună,

În de-acord cu Dumnezeu, în tot El ce-a rânduit,

Punând Legea cea Divină, fiinţelor ce le-a zidit

Ca o normă-n ascultare, declarând că nu e bună?



Şi de-altfel, ce ascultare, lui, îngerii îi vor mai da,

Cand va spune c-a greşit, şi, că toată lucrarea sa,

A fost tendinţa-nălţării, a fost pricina îngâmfării,

De-a fi chiar ca Dumnezeu, peste lumile creării

Scop care a declanşat, sus în ceruri controversa?



Cine îi va mai concede, toată-ncrederea deplină?

Cine o să-l mai asculte, dacă partea grea de vină

Va spune c-o părăseşte, şi-acum c-o va regreta?

Nu! Nu! Aceasta-i umilinţă, şi n-o poate suporta,

Va merge deci înainte, lucrarea ca să-şi susţină!



Cu-această retrospectivă, ce în minte i-a trecut

A pornit din nou la luptă, şi cu tactică a-nceput,

Să spună că Dumnezeu, e strict, prea autoritar,

Şi că nu se mai merită, să-I stea sub poruncă iar,

Că dealtfel nici nu regretă, pentru tot ce a făcut.



Şi printre discipoli iarăşi, printre îngerii-amăgiţi

A pornit cu îndrăzneală, de-a fi şi mai lămuriţi,

Cum că e perfect în totul, şi că el are dreptate,

Şi că ordinea şi Legea, trebuiesc deja schimbate

Pentru îngerii ce-aşteaptă, de-a fi-n etern fericiţi.



Şi la-o ultimă întrunire, cea mai mare Conferinţă,

Din întregul Univers, ce-avea dreapta cunoştinţă,

Despre marea răsculare, ce-a produs-o Lucifer,

Au venit ambasadorii, şi s-au strâns cu toţi-n cer

Pentr-a stabili-n unire, cea mai tragică sentinţă.



După ce-au văzut rapoarte şi-n ce stadiu a ajuns

Lucifer cu-a sale teze, ce între îngeri au pătruns,

Ca deja a treia parte dintre îngeri, ca şi el face,

Au hotărât ca să-oprească convorbirile de pace

Căci timpul de aşteptare, acordat a fost de-ajuns.



Fiind de-acord cu Dumnezeu, în hotărârea luată,

El şi partea dintre îngeri, ce se-afla ca răsculată,

Au fost declaraţi excluşi, din frumosul cer curat,

Pe care nu-l preţuiau, stând sub Lege şi-ordonat,

Şi-au pătat creaţiunnea, prin poziţia cea adoptată.



O! a fost cruntă împotrivirea, şi-îngerii cu Lucifer,

S-au luptat ca să impună, ordinea lor nouă în cer;

Să dea practic în afară Legea cea Dumnezeiască,

Ce cerea prin ascultare dreptatea să recunoască

Declarând că pentru îngeri, este ca un jug de fier.



S-au luptat cu Mihail, şi cu îngerii cei sfinţi şi buni,

Şi războiul a fost dus, pâ-n la margini de genuni,

Şi-a fost câştigat de Domnul, şi de îngerii curaţi,

Ce zeloşi au fost în luptă, toţi de dragoste mânaţi

Pentr-a elibera tot cerul, de tristeţi şi-amărăciuni.



Pacea scumpă, cea eternă, s-a reinstalat din nou,

Ducând lumilor celeste cel mai drag şi sfânt ecou,

Că s-a pus capăt disputei, spiritului rău de-nălţare,

Care în ceruri sus Lucifer, l-a susţinut cu înfocare

Declarându-se de facto, al libertăţii-n fapte, erou.



Şi-ordinea, a revenit iar, pentru veci fiind instalată,

Legea Sfântă, la înălţime, a fost din nou ridicată,

Ea fiind dreptarul veşnic, standard lumilor create,

Caracterul Celui Sfânt, pus în preceptele ei toate

Ca şi-un far luminător, lumilor, Ea le-a fost dată.



Dar în suprema dispută, îndepărtând pe răsculaţi,

S-au pierdut a treia parte, dintre-acei îngeri creaţi,

Şi-astfel golul îl va umple, prin Hristos cei mântuiţi,

Căci în jertfa din Golgota, sunt pe veci neprihăniţi

Prin sângele de la cruce, ce-au fost spălaţi şi iertaţi.



Flavius Laurian Duverna

08 martie 2007