Poezie Dragostea în jertfă

Dragostea în jertfă



Dragostea atât de mare

Ce-a avut-o Dumnezeu,

E-un prilej de consacrare

Pentru mine, tot mereu.



Ea-mi trezeşte-n orice zi

Urechea, ca eu s-ascult,

Legea Sfântă, de-a pazi

Din tot sufletul, mai mult.



Ochii Ea...îmi luminează

Să înţeleg că neîncetat,

În pace se-ntruchipează

În ce-i sfânt, ce e curat.



Ea e vectorul ce-aduce

Sufletul, mereu mai sus,

Pân-la Golgota la cruce

Unde viaţa, Şi-a depus.



Să-mi aducă mântuirea

A suferit pân-la moarte,

Ca să-mi aflu...izbăvirea

În pustia neagră noapte.



Nici o dată, şi nici când,

Nici în scumpa vesnicie,

N-oi avea vorbe putând

Dragostea, de a descrie.



Crucea dusă şi Calvarul

L-alte lumi, vor povesti,

Cât de mare a fost harul

Pentru om de-al mântui.



Strigătul ce-o să răsune

Ce prin jertfă, îl înţeleg,

Dragostea ea îl va spune

Prin tot Universu’ întreg.



Flavius Laurian Duverna

30 martie 2007