Poezie Drumul Dragostei

Drumul Dragostei



Când Dragostea te luminează

Şi-ntreaga fiinţă-ţi spre-nnoire,

Un nou curent în ea pulsează

Ca un balsam sfânt de fericire.

Ea-ţi schimbă starea firească

Orientând-o astfel, spre Isus,

Cel ce în firea-I pământească

În umilinţa simplă, S-a supus.



Când Dragostea-ţi cârmuieşte,

Pe-a mării valuri, luntrea vieţii,

Atunci Ea-n lacrimi împleteşte

Speranţe dragi sub vălul ceţii.

Şi dacă-n noaptea cu furtună,

Tu te-ai trudit să nu te-afunzi,

De n-ai fi fost cu Ea-mpreună

Sub val, puteai să te scufunzi.



Când Dragostea-ţi orientează

Întreaga viaţă, spre mai bine,

Când paşii tăi ţi-i îndreptează

Să mergi pe căi sfinte, divine,

Atunci vei fi-o scumpă alinare

Pentru bolnavi ce-n suferinţe,

Adastă, balsamul de vindecare

Să-l pui, din sfinte făgăduinţe.



Când Dragostea-ţi călăuzeşte

Intenţii, gânduri, înspre pace,

Atunci pe sine,...se jertfeşte

În tot ce-n jur cu drag şi face.

Ea, nu va mai fi ca şi-o aramă,

Sau ca-un chimval zăngănitor,

Ce-n sunete într-una cheamă

Prin surle,- anunţând tuturor.



Când Dragostea e şi primează

Şi îi dai Ei locul cel din frunte,

Atunci Ea viaţa-ţi guvernează

Principiul, prin fapte mărunte.

Puterea-I cea sacră, iubitoare

Va demonstra rodul credinţei,

Căci, prin veşnica-I...iluminare,

Vei progresa-n scara biruinţei.



Flavius Laurian Duverna

29 martie 2007