Poezie Iubire ScumpăVizualizări: 151
Scrisa: miercuri, 31 octombrie 2012 la 11:31:49 BBCode: [url=/poezie/id/18831-iubire-scump]Iubire Scumpă[/url]
Iubire Scumpă...
Iubire scumpă...şi duioasă
Ce ai venit, din cerul sfânt,
Ţi-ai părăsit măreaţa casă
Pentr-o colibă din pământ.
Ai coborât din slăvi senine
Din alte zări şi-ai acceptat,
De-a deveni la fel ca mine
Şi trup firesc, şi fire-ai luat.
Ţi-ai arătat marea-ndurare
Care venea din legământul,
De a uni prin jertfa-Ţi mare
Iarăşi, şi cerul şi pământul.
Cand toate ca de la-nceput
Vor fi restaurate în veci iar,
Te va-ntreba: -,,Ce ai făcut,
De-ai fost strivită la Calvar?
De unde-Ţi vin rănile crude
Pe care-acum le ai la mâini?’’
Şi glăsuind, le vei răspunde:
,,De la acei ce dat-am pâini.
În casa celor, ce-Mi ziceau
Că-Mi sunt poporul favorit,
Mărturisind, că Mă iubeau
La Golgota Eu le-am primit.’’
Dar a fost ca peste moarte
Şi blestematul ei mormânt,
Să calci, iar să avem parte
De-a moşteni noul pământ.
Flavius Laurian Duverna
30 martie 2007
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primDe aceea, lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate, și primiți cu blândețe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele. ( Iacov 1:21 )