Poezie În faţa Misterului

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 82
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18833-n-fa-a-misterului]În faţa Misterului[/url]

În faţa Misterului



Când în vastul cer, Lucifer s-a răsculat

Ducând printre îngeri duh de răzvrătire

Un mister neîntâlnit, a trebuit descifrat

Dându-i fenomenului, falsa-ndreptăţire,

Explicându-se pe larg, marea-i amăgire.



Isus, Fiu de Dumnezeu a arătat măreţia,

Dreptatea cum şi bunătatea Creatorului,

Ce stau în principiul, Legea fiind temelia

Fericirei din prezent...cum şi-a viitorului,

Scoţând la lumină, scopu-revoltatorului.



Toţi locuitorii cerului, şi ai lumilor celeste

Fiind nepregătiţi n-au putut să înţeleagă

Nici natura, nici urmările în rău...funeste,

Trebuiau să vadă, desfăşurarea întreagă

Anulând din a lor minte, concepţia vagă.



Trebuiau să se convingă, şi toţi au privit

La-ntinderea luptei între bine şi-ntre rău,

Şi-au rămas uimiţi, când la cruce, părăsit

A strigat Isus, chemându-L pe Tatăl Său,

Să-I vină în ajutor peste-al prăpastiei hău.



Şi-au înţeles clar, c-atitudinea lui Lucifer

Ce şi-a apărat-o, c-ar fi fost nedreptăţit,

Ajutat cu precădere, şi de îngerii din cer,

A fost falsă; dar la cruce, ei s-au lămurit

Că pretenţia lui toată, n-a fost decât mit.



Scumpă va fi clipa, când pacea-ntregirii

Va fi anunţată, şi-n ceruri şi pe pământ!

Căci atunci va-ncepe, veşnicia mântuirii

Promisă de Domnul, în Cuvântul Sfânt,

Prin veacuri vestită cu dor mare-n cânt.



Flavius Laurian Duverna

15 aprilie 2009
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie În faţa Misterului | Salvatorul.ro
meniu prim
Când nu mai știi ce să faci, acționează prin credință!