Poezie Poezie de Paști

Poezie de Paşti



Când Paştile se-apropie mereu

Sunt luat de amintiri şi dus agale,

Copil mă regăsesc în satul meu

La casa bătrânească de pe vale ;



Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,

Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,

Cum îmi ating cu gingăşie faţa

Cireşii alintându-se în floare,



Şi-aud, la fel, venind peste câmpie

Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",

Un Soare îngânat de-o ciocârlie

Cu-o veste la clopotniţa bătrână ;



Se anunţa o mare sărbătoare,

Iar martoră era şi Luna plină :

Va coborî din morţi, spre Înălţare

Isus, al lui Maria, cu lumină !



Că începea aşa o primeneală,

Miresmele de flori şi liliac

Şi lutul proaspăt, iz de văruială,

Se vânturau prin uşa din ceardac,



Ne uşuram şi trupul de povară

Şi sufletul cumva de-am suduit,

(Scăpam şi eu atuncea de ocară,

În ziua când mergeam la spovedit !)



Fiind copii, mâncam în Postul mare

Nu doar urzici, că ne rodea burtica,

Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,

Că popa nu ştia, zicea bunica,



Dar totul se făcea cu rânduială

Şi toate le-aşezau la locul lor,

Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,

Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...



..........................................



În miez de noapte, satu-n aşteptare,

Biserica-ntr-o horă o strângea,

Lumini se arătau pe la altare,

Isus, Cristosul nostru, învia,



Ne întorceam cu paşte şi lumină,

Bunica ne dădea miel din cuptor,

Iar ouăle-aşteptau pe masa plină

Sfinţite în al nostru tricolor,



Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam

Gătit în straie noi, cum altul nu-i,

Că noi copii-atunci, ne înnoiam

Când Se năştea şi la-nvierea Lui,



Şi câtă bucurie, ’ntregul sat,

Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,

"Cristos a înviat ! Adevărat !"

Pe pajiştea cusută-n borangic,



Iar mai apoi, crescusem eu fecior,

Aceeaşi luncă mândră ca o ie,

Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,

Doi ochi de vis cu nume de Mărie.....



Aş vrea să vin din nou în satul meu,

În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,

Poate-mi va spune bunul Dumnezeu

Cam cât mai am de ars din lumânare.....



E Paşte iar şi Cristul a-nviat,

Lumina Lui nicicând nu se va stinge,

Departe, peste mări, de al meu sat,

O lacrimă de dor mi se prelinge.....



Simt o speranţă-n suflet cum izvoare

Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,

La ziua şi sătucul plin de soare,

La Învierea când voi fi acasă.



Valeriu Cercel