Poezie IN DIMINEATA INVIERII (1)

ÎN DIMINEAŢA ÎNVIERII



L-am întâlnit pe Domnul meu

În gând, în dimineaţa Învierii

Şi timpul petrecut cu El

Nicicând nu îl voi da uitării.



Simţeam în jur o blândă adiere

Măreţul soare era răsărit

Se auzea un tril de păsărele

Şi L-am văzut şi-am fost înmărmurit.



Venea cu paşi domoli spre mine

Făcându-mi semn să merg şi eu

Şi m-am apropiat de Dânsul

Şi am ştiut că-İ Fiu de Dumnezeu.



Privirea-İ dulce , penetrantă

M-a cucerit şi m-a asigurat

Că n-a fost în zadar crucificarea

Nici sângele divin vărsat.



M-a mângâiat duios pe frunte

Şi mi-a zâmbit, apoi mi-a zis:

"Doar cine crede-n Înviere

Va fi cu Mine-n Paradis."



Când am văzut în palme semne

Am tresărit, m-am întristat

Si-al meu păcat sporise chinul

Când cuie-n palme i-au intrat.



Mă aşteptam să-mi dea reproş

Dar nu mi-a dat! Ci mi-a şoptit

Că planul conceput de Tatăl

Cerea să fie răstignit.



Şi-am înţeles atunci mai bine

De ce un bob de grâu sădit

Prin moarte lentă va produce

Un rod de hrană – însutit.



Apoi s-a dus. Erau şi alţii

Ce aşteptau să fie-atinşi

De-a Lui privire dulce, caldă

Să poat-apoi fi neînvinşi.



Da! L-am văzut lângă mormântul

Unde fusese îngropat

Şi port cu mine mărturia:

Hristos din morţi a înviat!



Nicicând nu voi uita-ntâlnirea

Ce am avut-o doar în gând

În dimineaţa Învierii

Cu Cel ce mi-e Păstorul blând.



Şi pot să spun: e viu în mine

Mi-e Prieten şi mi-e Împărat

Doar pulbere-n neant aş fi

Dacă din morţi n-ar fi-nviat.



George Cornici/29 Martie, 2007