Poezie Cristos e viu

Din cronicile multiseculare,

Deodată, colbul a fost risipit

De dangăte de bronz, răsunătoare,

Cuprinse-n texte vii, clocotitoare,

În profeţia ce s-a împlinit,



Când printre oameni a venit Mesia,

Cu chip de om şi totuşi Dumnezeu;

În bezna lumii El a fost făclia

Şi cheia ce deschide veşnicia,

Modelatorul unui nou credeu.



Timidă la-nceput, noua credinţă

S-a metamorfozat în vâlvătăi,

Căci Domnul dovedea, cu prisosinţă,

Că a venit să-aducă biruinţă

Şi viaţă veşnică pentru ai Săi.



În juru-I se strângeau, tot mai aproape,

În legătura harului deplin,

Cei ce voiau trecutul să-şi îngroape,

Cei ce-au văzut cum lacrime, potoape,

Le-a şters acest Învăţător divin.



Părea că totul merge foarte bine,

Dar au fost devastaţi de uragan

Şi crezul lor s-a prăbuşit, ruine,

Când L-au văzut pe Cel din slăvi divine

Frângându-Se, umil, sub bici roman.



Nu, nu era uşor să înţeleagă

Că Cel scuipat era din cer venit

Şi că Acel care-a venit să dreagă

Relaţia-ntre Cer şi lumea-ntreagă

Se stinge pe o cruce, răstignit.



Era de necrezut deznodământul:

Chiar pe Cristos o groapă-L înghiţea?

Mai grea ca piatra ce-nchidea mormântul,

Mai grea, se pare, ca întreg Pământul

Era-ndoiala ce îi apăsa.



O, bieţi copii, unde vă e credinţa

Şi cunoștința voastră din profeţi?

Acolo e trecută suferinţa

Şi moartea, însă e şi biruinţa,

Nu vă-ndoiţi de ce o să vedeţi.



Căci au sosit şi zorii învierii

Şi din înalt, ca fulgerul venind,

Coboară-un înger, cad ca morţi străjerii

Şi din abisul negru al durerii

Cristosul iese, moartea biruind.

***

E viu în veci Cel ce-a învins mormântul

Şi-acum e-aici, poţi să Îl simţi, de crezi,

Deschide-ţi inima, primind Cuvântul,

Şi-apoi, pornind spre El cu tot avântul,

Nu te-ndoi că o să Îl şi vezi.



Amin

Vulcan, martie 2007