Poezie Absenţă fatală

Unii spun că iadul este un imens cazan de smoală

Unde şade Belzebut mestecând de zor în oală.



Colo-n iad, in foc, sărmanii păcătoşi se perpelesc,

Condamnaţi pe veşnicie, pentru traiul lor lumesc.



Din adâncuri se aude tânguit de suferinţă,

Totu-i foc, fum şi pucioasă şi-n furci stă câte-o fiinţă.



Însă iadul, din păcate, nu-i ascuns pe sub pământ,

Nu-i un loc în care arde sufletul în două frânt.



De mă uit în jur, văd iadul, chiar sub ochii mei, arzând,

Suflete muncite-n chinuri şi pucioasă frământând.



Câtă ură, cât orgoliu, răzbunare, răutate,

Iadu-i pe pământ, îmi pare! De priveşti, îmi dai dreptate!



Iadu-i ce am strâns în suflet, poate tu... sau poate eu...

Iadu-i inima în care... nu există Dumnezeu!!!