Poezie Ochilor mei

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 78
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/18878-ochilor-mei]Ochilor mei[/url]

Vi s-au deschis privelişti boreale

Când aţi privit durerea Lui pe lemn

Şi spinii, crucea, cuiele reale,

Când biciul, flagelându-L în rafale

Scuipa spre cer blestem după blestem!



Pe Cel ce-a coborât s-aducă Harul

Iertarea, dezlegarea de păcat,

Zdrobitul vas şi totodat’ Olarul

A Vieţii sursă, Pâinea, Arvunarul

Voi L-aţi primit ca Domn şi Împărat.



Ce altă revelaţie mai mare

Ce alte curcubeie de lumini

Ori ce ireversibile izvoare

Vărsându-se cuminţi, vor fi în stare

Să vă aşeze slava pe retini?



Voi L-aţi văzut pe Cel ce veşnic este,

Pe Cel ce glăsuieşte "Pace vouă!"

Chiar dacă glitzul, zarva lumii-aceste

Vă-obscurizează bolţile celeste

Şi vă blochează fagurii de rouă.



Aţi stat în nopţi răpite de ispită

Şi-n ierni cu trandafiri înzăpeziţi

Silabisind prin pleoapa istovită

Epistola de dragoste, stropită

Cu ale voastre lacrime fierbinţi.



Şi ce-aţi văzut vă e de-ajuns! Acuma

Rămâneţi calzi în rugă şi iubire

Şi-n aşteptare înnoiţi-vă într-una!

Puneţi pe irişi voalul şi cununa

Şi pregătiţi-vă să-L întâlniţi pe Mire.





11 martie 2007





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Ochilor mei | Salvatorul.ro
meniu prim
Mântuiește, Doamne, poporul Tău, și binecuvântează moștenirea Ta! Fii păstorul și sprijinitorul lor în veci. ( Psalmii 28:9 )