Poezie Mai presus de ingeri...

Mi-ai fluturat genele zorilor

peste ochii încă adormiţi.

Mi-ai răsfirat razele soarelui prin păr

şi mi-ai susurat timid,

adiind printre frunze.



Mi-ai scăldat chipul în roua dimineţii

şi m-ai înfăşurat în aripile tale.

Simfonii necântate încă,

le-ai aşezat la picioarele mele...



Ai înflorit cireşii ca inima mea să se bucure

şi macilor le-ai spus

să-mi ureze „bună dimineaţa!"

iar cerul... l-ai făcut atât de albastru

încât ochii mei s-au topit în el, privindu-l.



Doar puful norilor a reuşit să-mi ascundă

garoafele roşii ce-mi înfloriseră pe obraz.

Dar mai presus de toate,

ai deschis colivia viselor mele pierdute

şi le-ai dat drumul să zboare.



Te-ai înălţat împreună cu ele

şi le-ai arătat întregul univers

pe care l-ai creat pentru mine.

Şi mi-ai spus „voi fi cu tine întotdeauna

şi nu te voi părăsi niciodată".



Adevărul Tău îmi încinge mijlocul în pietre scumpe.

Numele Tău L-ai scris în inima mea

ca să nu poată fi tulburată.

Mi-ai încălţat picioarele, cu toate cuvintele de pace

pe care să le port cu mine oriunde aş merge.



Iar scutul Tău, dovada credincioşiei Tale,

l-ai pus înaintea mea

ca niciuna din săgeţile arzătoare ale celui rău

să nu mă atingă.



Coiful Tău din aur curat, turnat pe altare ca jertfă,

mi l-ai aşezat pe frunte,

ca nicio-ngrijorare să nu-mi umbrească gândurile.

Şi-n mână, mi-ai pus sabia Ta, sclipire de lumină,

Să sfâşii întunericul şi să-l risipesc.



Şi astfel, m-ai făcut un înger...

Sau mai presus de îngeri... şi mai aproape de Tine!