Poezie Aş vrea să fiu (2)

Aş vrea să fiu un pom, pe-o margine de drum,

Cu niciun gard în jur să mă-mpresor,

Iar rodul meu, greu atârnând pe ramuri,

Să potolească foamea oricărui trecător.



Aş vrea să fiu fîntînă, printre nisipuri arse,

Un ochi de apă limpede-n pustie,

Iar celor însetaţi, fără de plată,

Setea să le-o alin, cu apă vie.



Aş vrea să fiu , din vânt, o adiere,

În locuri de arşiţă şi deşert,

Cu braţu-mi răcoros, să-ţi mângâi fruntea,

Cînd totu-n jur e-ncins şi e inert.



Şi-n mijloc de furtună, cînd valuri furioase,

Strivesc corăbii sfărâmate-n stânci,

O insulă aş vrea să fiu, născută

Din volburarea apelor adânci.



Şi-aş vrea să fiu, spre cer, un zbor de aripi,

Cînd lanţuri grele-atârnă la picioare,

O rază de lumină-n întuneric,

Balsam pentru o rană care doare,



Un umăr pentru cel ce vrea să plîngă,

Un braţ puternic, pentru cel căzut,

Iar pentr-un călător, ajuns la capăt,

Aş vrea să fiu, din nou, un început.



Aş vrea să plâng cu sufletul ce plânge,

Şi să-mi împart cu alţii, bucuria,

Aş vrea să fiu şi eu, un trup pe cruce,

Dând jertfă pentru alţii, ca MESIA!