Poezie Aş vrea să pot răbda mai mult

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 70
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/189-a-vrea-s-pot-r-bda-mai-mult]Aş vrea să pot răbda mai mult[/url]

Aş vrea să pot răbda mai mult, să stau docil sub cruce,

Să nu cârtesc, să Te ascult, oricât de greu aş duce.

Să nu întreb mereu: "De ce?", când mult prea grea-i povara

Şi să-Ţi urmez cărările, din zori şi până seara.



Mi-e greu să înţeleg Isus, că mă iubeşti, când sufăr,

Sunt frânt, lovit, de valuri dus, o viaţă, într-un cufăr.

Sunt ferecat în loc încins, cuptor de mistuire,

Cât să rezist? Sunt un învins, nu văd nici o ieşire!



Şi calc gemând pe cărărui, ce duc uşor spre culme,

Un pas trudit, al nimănui, pribeag fără de nume.

Ce să mai cred, o, Domnul meu, când lupta e-o povară?

Căci şi ce-i fulg, la mine-i greu şi treapta e o scară.



Nu văd soluţii nicăieri, deşi mă-ncred în Tine,

În noapte-aud un glas: "Să speri, curând îţi va fi bine!"

Ce pot să fac Isuse drag, în clipele amare?

Aştept tăcut s-apari în prag şi să mă duci spre soare.



Eu ştiu că-s slab, dar e prea greu să duc zeci de ocale,

Sunt doar un om, Tu, Dumnezeu, Tu munte şi eu vale.

Te rog Preasfinte să îmi dai a Ta eliberare,

Să-mi pui în suflet colţ de rai, balsam de vindecare.



Şi orice s-ar ivi, să duc, tăcut, stingher-nainte,

Nu sunt uitat, un cuib de cuc… Sunt fiu, Tu un Părinte!

Tot ce există pe pământ, e cu a Ta ştiinţă,

Învaţă-mă să rabd, să cânt şi dă-mi Tu biruinţă!



Atunci când lacrimile curg, rubine pe obraji,

Să-mi dai puterea unui murg şi verdele din brazi,

Să înţeleg lucrarea Ta, în tot ce nu cuvântă,

Să strig oricând “Aleluia!” în bucurie sfântă!



24/10/12, Barcelona

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Aş vrea să pot răbda mai mult | Salvatorul.ro
meniu prim
A greși e omenesc, a ierta-i dumnezeiesc!