Poezie Aş vrea să pot răbda mai mult

Aş vrea să pot răbda mai mult, să stau docil sub cruce,

Să nu cârtesc, să Te ascult, oricât de greu aş duce.

Să nu întreb mereu: "De ce?", când mult prea grea-i povara

Şi să-Ţi urmez cărările, din zori şi până seara.



Mi-e greu să înţeleg Isus, că mă iubeşti, când sufăr,

Sunt frânt, lovit, de valuri dus, o viaţă, într-un cufăr.

Sunt ferecat în loc încins, cuptor de mistuire,

Cât să rezist? Sunt un învins, nu văd nici o ieşire!



Şi calc gemând pe cărărui, ce duc uşor spre culme,

Un pas trudit, al nimănui, pribeag fără de nume.

Ce să mai cred, o, Domnul meu, când lupta e-o povară?

Căci şi ce-i fulg, la mine-i greu şi treapta e o scară.



Nu văd soluţii nicăieri, deşi mă-ncred în Tine,

În noapte-aud un glas: "Să speri, curând îţi va fi bine!"

Ce pot să fac Isuse drag, în clipele amare?

Aştept tăcut s-apari în prag şi să mă duci spre soare.



Eu ştiu că-s slab, dar e prea greu să duc zeci de ocale,

Sunt doar un om, Tu, Dumnezeu, Tu munte şi eu vale.

Te rog Preasfinte să îmi dai a Ta eliberare,

Să-mi pui în suflet colţ de rai, balsam de vindecare.



Şi orice s-ar ivi, să duc, tăcut, stingher-nainte,

Nu sunt uitat, un cuib de cuc… Sunt fiu, Tu un Părinte!

Tot ce există pe pământ, e cu a Ta ştiinţă,

Învaţă-mă să rabd, să cânt şi dă-mi Tu biruinţă!



Atunci când lacrimile curg, rubine pe obraji,

Să-mi dai puterea unui murg şi verdele din brazi,

Să înţeleg lucrarea Ta, în tot ce nu cuvântă,

Să strig oricând “Aleluia!” în bucurie sfântă!



24/10/12, Barcelona