Poezie INIMI DE COPIL

Aş vrea să-Ţi spun ce dor imi e să fiu

Un fulg în palma Ta ocrotitoare,

Când sufletul mi-e gol şi mi-e pustiu

Şi aripi n-au curajul ca să zboare!



Aş vrea să-ncap ca puiu’ntr-o găoace,

Ca să mă simt de toate, l-adapost!

Şi mângâierea Ta s-o simt, uşoară,

Spunându-mi:" Copilaş micuţ şi prost!"



Şi parcă-aş vrea să fiu un ochi de apă

În care chipul Tău să se-oglindească,

Un colţ de cer, un strop micuţ de rouă,

Ce-aşteaptă dimineaţa, să se nască.



Un fir de praf de-aş fi pe poala hainei,

Să Te-nsoţesc o Doamne, pas cu pas,

Ca să mă scald în dulcea Ta lumină

Şi să ascult blâdeţea-n al Tău glas !



Mă simt atât de mic, atât de firav

Şi nu gasesc în mine nimic bun.

Dar cu un glas timid, plin de sfială,

Aş vrea să mă apropii şi să-Ţi spun:



"CE ALTCEVA O, DOAMNE, DE PE PĂMÂNT ŞI APĂ,

AR MAI PUTEA SLĂVITU-ŢI CHIP SĂ-NCAPĂ,

DECÂT BOLTITUL CER ?"



"EU am creat şi cerul şi pământul

Şi am supus furtuna c-un cuvânt !

De voia Mea ascultă-orice făptură !

Tot universul ştie CINE SUNT !



Şi totuşi în nespusa Mea iubire,

Mă pot apropia cu pas tiptil,

Şi din imensitatea Fiinţei Mele,

Să locuiesc în inimi de copil !"