Poezie Ore se scurg...

Ore se scurg din clepsidra vieţii

şi visele mor cu ele, cu tot;

e mai îngustă pajiştea tinereţii

iar orizontul parcă-ar fi mort.



Ore se scurg şi nu vor mai fi ore

care să vină în locul celor ce-au fost;

să prindem un SENS existentelor ore

se ce pierd la orizont fără rost.



Ore se scurg, încet, spunem noi,

dar dacă s-ar sparge clepsidra vieţii,

ce au fost orele irosite de noi

în viaţa ce este o lume a gheţii?



Ore se scurg şi clepsidra-i mai goală

iar viitoru-i umplut (mai târziu) de trecut;

şi nu mai suntem fără ultima oră

când moartea ne atinge cu-al ei sărut.



Ore se scurg iar cu părul cărunt

credem că jucăm un rol important;

ce facem când rolurile nu mai sunt

şi ne apare eul gol şi frapant?



Ore se scurg şi paşii-s grăbiţi

să lase urme pe nisipul vieţii ce moare;

doar până când ultimii paşi răzvrătiţi

se pierd pe stânca morţii prea clare.



Ore se scurg şi ne-ndreptăm nicăieri

fără VIAŢA primită de sus;

vine o zi când vom spune că ieri

am fost morţii vii, fără Isus.



cezar pesclevei