Poezie Când căutam...

Când căutam...



Când căutam o mângâiere

În viaţa aceasta trecătoare,

Eram prins de grea durere

Prin gânduri triste şi amare,

Şi vream o caldă apropiere.



Nu găseam niciun răspuns

La întrebări ce îmi puneam,

Şi-mi apărea, totul ascuns

Când în adânc eu cugetam,

Iar sufletul mi-era străpuns.



Mi se părea, că omul trece

Şi viaţa aceasta-i fără rost,

Dac-altceva, nu se petrece

Să aibă sens şi-un adăpost

Căci altfel,... totul era rece.



Mi se părea drumu-ngrădit

De prea multe nenorociri,

În viaţa-i ce-o-are, de trăit

Fără-a avea, nişte împliniri

Pentru-a spune că-i fericit.



Dar în adâncul minţii mele

A strălucit o zi-n credinţă,

Şi la-ntrebările prea grele

Răspuns a fost, o luminiţă

Din cerul încărcat de stele.



Prin ea atunci am cunoscut

Ce-i rostul lumii ce-ai creat,

Care a fost, precum ai vrut

Doamne-n planul, minunat

Când... desăvârşit l-ai făcut!



Dar omul, prin neascultare

Porunca-Ţi sfântă a călcat,

Şi viaţa-n veci nemuritoare

A fost pierdută, prin păcat

Cu moartea lui îngrozitoare.



N-a fost lăsat în disperare

Ci singurul Tău Fiu L-ai dat

Ca jertfă de răscumpărare,

Astfel, iubindu-l, l-ai salvat,

I-ai acordat pe veci iertare!



Flavius Laurian Duverna

07 martie 2007