Poezie Calea Vieţii

Calea Vieţii



Când străin eram de Tine

Prins de-avântul tinereţii,

Doamne, ai venit la mine

Arătându-mi calea vieţii!



Mi-ai făcut de cunoscut

Tot ce-i rău, şi ce e bine,

Şi de-atunci am început

Legea sfântă de-a o ţine.



Când vreau binele să fac

Răul... de mine se-agaţă!

Duhul nu pot sa-l împac

Când văd că apare-n faţă.



Şi în lupta aceasta mare,

În război pornit cu firea

Care vrea mereu-nălţare

Numai Tu, eşti izbăvirea!



Tu-mi oferi sigur salvare

Din puterea-i cea vrăjită,

Ce-n completă subjugare

Inima-mi, mi-e-nlănţuită.



Dar conform făgăduinţei

Alta Doamne, îmi vei da,

Ca-n nădejdea biruinţei

Prin credinţă, să pot sta.



Mulţumiri, fie-Ţi-nălţate

Scumpul meu Mântuitor,

Izbăvindu-mă de moarte-

Al vieţii sunt moştenitor!



Flavius Laurian Duverna

06 martie 2007