Poezie Când glasul Tău...

Când glasul Tău...



Când glasul Tău am înţeles

De a urma, pe îngusta cale,

Isuse Doamne, atât de des

Mi-au răsunat vorbele Tale!



Puse fiindu-mi în conştiinţă

Ca şi seminţele, în pământ,

Au răsărit, şi-au prins fiinţă

Ca roade-ale Duhului Sfant.



Iar când naşterea...din nou

Îşi va da roadele...depline,

Va răsuna, acel sfânt ecou

Al vorbelor, scumpe divine.



Lucrarea Lui...nepricepută

Cum e şi-a vântului ce bate,

Continuă...când e-ncepută

Să ducă taina mai departe.



Şi prin fărâma de credinţă,

Ca şi un bob mic de muştar

Voi urca sus, spre biruinţă

S-ajung la jertfa din Calvar.



Ea lumii-ntregi îi aminteşte

Că înălţată, fiind pe cruce,

În credinţă, de-o primeşte

Viaţa din nou poate-aduce.



Flavius Laurian Duverna

07 martie 2007