Poezie Când Dragostea...

Când Dragostea...



Când Dragostea...pe Sine

S-a dat ca jertfă la Calvar,

Natura a spus că o susţine

Mărind, al Ei sfânt itinerar.



Cutremurul cel de pământ

Şi Soarele, ce s-a-ntristat,

Au declarat că-n legământ

Prin jerfa crucii, a triumfat.



S-a coborât din demnitate

Prin umilinţa cea mai mare,

Arătând, că-n jertfă poate

Să înceapă, o nouă lucrare.



Ca o pecete, neschimbată

Şi-n raze de-aur luminând,

Rămâne-o Flacără-nălţată

Din jar de foc Ea izvorând.



Neînduplecată, în gelozie

S-ajungem la desăvârşire,

Va îndrepta spre veşnicie

A noastră fiinţă-n şlefuire.



Nimic nu e mai maiestuos

Sub cer şi dincolo de cer,

Ca Dragostea, ce aicia jos

Şi-a dezvăluit, al Ei mister.



Preştiinţa Dragostei divine,

Ea, eterna forţă-n Univers,

Ne-a arătat, că Se susţine

Pe calea sacră-n al Ei mers.



Flavius Laurian Duverna

07 martie 2007