Poezie Strainul (5)

Am intilnit pe drum odata

un om cu pas domol si rar

ce-avea privire-ngrijorata

s-in ochii lui ardea un jar



Mergea neinsotit pe cale

era strin si obosit

si m-a privit cu bucurie

in clipa când ne-am intilnit



un glas de emotii straine

atunci incet eu i-am soptit

De ce esti trist si plingi,straine?

de ce esti singur, parasit?

cind tu porti ceru-ntreg cu tine

si-atâtea raze de zenit



dar mâinile de ce au semne?

cu cine te-ai luptat din greu?

si fruntea ta ce poate sa insemne

de parca ar sângera mereu

si asa incet printre suspine

strainul mi-a raspuns plâgând

cu glasul ce parea ca vine

ca un suspin atâit de adânc



Eu eram singur inainte

la Tatal meu ce m-a facut

iar prin iubirea Lui fierbinte

pe toti prin Mine i-a primit



Straine, eu nu ma mai despart de tine

caci mi-ai aprins in piept vapai

primeste-ma o, tu, staine

ca sa te apar de cei rai

ca mama imi povestea odata

de un om atit de bun sfânt

hulit si alungat de gloata

strain si singur pe pamânt

ISUS venise atunci in lume

si lumea sus pe lemn le-a pus

era batjocorit de lume

O! nu esti Tu acel ISUS?

si atunci incet, printre suspine,

se ridica incet in nori

si-atuncea eu, disperat in mine ,

am inceput sa strig STRAINE

Tu nu mi-ai spus ca esti ISUS



AMIN!